Atacantul norvegian al echipei Borussia Dortmund, Erling Haaland, a trimis un colet cu un tricou şi alte obiecte promoţionale semnate de el asociaţiei SOS Autism Bihor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Un colet surpriză a ajuns azi la sediul nostru! Coletul este din partea renumitului fotbalist al echipei Borussia Dortmund, Erling Haaland şi conţine tricoul personal al marelui fotbalist cu semnătura lui, poze cu autograful său şi o scrisoare adresată preşedintei Simona Zlibuţ. Cuvintele de mulţumire sunt modeste pentru recunoştinţa ce o avem faţă de gestul nobil al acestui sportiv. Vă mulţumim!", se arată pe pagina de Facebook a asociaţiei.

Arbitrul asistent Octavian Şovre i-a cerut un autograf lui Erling Haaland, după meciul pierdut de Borussia Dortmund, scor 1-2, cu Manchester City, în turul sferturilor Ligii Campionilor. La finalul meciului de marţi, pe tunelul de la vestiare, Şovre, membru în brigada condusă de Ovidiu Haţegan, a fost văzut cum îi cerea un autograf lui Haaland.

Gestul său a fost crticat atât de UEFA, câşt şi de preşedintele CCA, Kyros Vassaras.

Ulterior, Octavian Şovre a declarat că obişnuieşte să strângă autografe de la mari sportivi ai lumii pentru a sprijini SOS Autism Bihor, un centru pentru bolnavii de autism.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.