Fosta mare sportivă Elisabeta Lipă, deputat PSD de Botoşani, a notat, într-un mesaj postat pe Facebook, că medaliile câştigate de sportivii români la Campionatele Europene de canotaj de la Varese, Italia, sunt dovada că “România continuă să scrie istorie pe apă şi că viitorul nostru este unul plin de speranţă”.
“8 medalii. 1000 de emoţii. O singură Românie.
La Varese am trăit fiecare start cu sufletul la gură, fiecare finiş cu lacrimi în ochi şi fiecare medalie cu o mândrie greu de descris.
Şase titluri europene şi opt medalii nu înseamnă doar performanţă. Înseamnă ani de muncă, sacrificii, disciplină şi credinţa că România poate fi din nou în vârful Europei.
Sunt profund mândră de fiecare sportiv, de fiecare antrenor şi de întregul colectiv care a făcut posibil acest rezultat extraordinar. Aţi demonstrat că atunci când există unitate, caracter şi pasiune, limitele pot fi depăşite.
Le mulţumesc tuturor celor care sunt alături de canotajul românesc şi care cred în această generaţie excepţională.
Aceste 8 medalii sunt mai mult decât nişte trofee. Sunt dovada că România continuă să scrie istorie pe apă şi că viitorul nostru este unul plin de speranţă.
8 medalii. 1000 de emoţii. O inimă care bate pentru România. Romanian Rowing Team”, a notat fosta mare sportivă.
România a încheiat Campionatele Europene de Canotaj de la Varese, duminică, pe locul 1 în clasamentul pe medalii, cu 8 medalii - 6 de aur, una de argint şi una de bronz:
Aur pentru Simona Radiş şi Adriana Adam (W2-), cu un nou record al Campionatelor Europene
Aur pentru Ştefan Berariu şi Florin Lehaci (M2-)
Aur pentru echipajul masculin de 8+1 (M8+), primul titlu european al României în această probă
Aur pentru echipajul feminin de 8+1 (W8+), după un parcurs impresionant, început cu un nou record al Campionatelor Europene în calificări
Aur pentru Marian Enache şi Iulia Bălăucă (Mix2x), primul titlu european al României în această probă
Aur pentru echipajul de 8+1 mixt (Mix8+)
Argint pentru echipajul de patru rame masculin (M4-)
Bronz pentru echipajul de patru vâsle feminin (W4x).




























