Primarul Mihai Chirica susţine ideea preluării clubului de fotbal Politehnica Iaşi de către un investitor străin, care să aibă ca obiectiv ocuparea locurilor fruntaşe în prima ligă şi accederea în cupele europene.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Mihai Chirica a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, că a trimis o scrisoare deschisă potenţialilor investitori la clubul de fotbal Poli Iaşi, edilul afirmând că echipa nu este "jucăria primarului" care să fie utilizată în scop propriu.

"Vom trimite scrisoarea şi la ambasade sau camere de comerţ. Vrem un investitor extern, cu care ne dorim o relaţie deschisă. Nu mă interesează din punct de vedere organizatoric ce face investitorul, mă interesează performanţa. Nu profitul îl urmărim, ci gloria", a declarat primarul Mihai Chirica.

Edilul ieşean a amintit că primăria se implică în construcţia unui nou stadion modern la Iaşi, dar şi că "Politehnica Iaşi este la ora actuală cea mai cunoscută şi reprezentativă echipă de fotbal a regiunii Moldova".

"O infuzie de capital de calibru în clubul nostru i-ar consolida această poziţie de lider, având consecinţe deosebit de pozitive din punct de vedere financiar şi de vizibilitate pentru un posibil investitor. Doresc ca FC Politehnica Iaşi să fie susţinută de un partener puternic şi cu intenţii serioase în atingerea performanţei, astfel încât clubul nu numai să se menţină în Liga I, ci şi să acceadă la primele trepte ale clasamentului şi, de ce nu, să joace pe marile arene ale Europei", a precizat primarul Mihai Chirica.

Politehnica Iaşi ocupă în prezent penultimul loc în clasamentul primei ligi, având 11 puncte după 14 etape. Echipa a avut prestaţii mediocre în turul campionatului, reuşind să câştige doar trei partide şi încasând în total 35 de goluri.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.