Turcia a reţinut 85 de persoane în urma unor raiduri asupra unei bande suspectate de provocarea unui incendiu la o instalaţie Starlink din Polonia

Turcia a reţinut 85 de persoane în urma unor raiduri asupra unei bande suspectate de provocarea unui incendiu la o instalaţie Starlink din Polonia
Foto: Turkish Minute

Poliţia din Turcia a arestat 85 de persoane în cadrul unor raiduri la nivel naţional împotriva unei grupări de crimă organizată suspectată de implicare în infracţiuni, printre care şi un incendiu provocat asupra unei instalaţii Starlink din Polonia, relatează TVP World.

Marţi, poliţia a efectuat raiduri în 30 de provincii turce, reţinând suspecţii – printre care se află şi 35 de minori – pentru a fi interogaţi, a relatat agenţia de presă de stat turcă Anadolu.

Suspecţii ar avea legături cu banda „Dalton”, un grup criminal cu sediul în Istanbul acuzat, printre altele, de recrutarea tinerilor prin intermediul reţelelor sociale pentru a comite acte criminale.

Procurorii susţin că recruţii erau coordonaţi prin intermediul platformei de mesagerie WhatsApp, iar anchetatorii au identificat suspecţi despre care cred că se pregăteau să comită infracţiuni, a precizat Anadolu.

Banda Dalton este suspectată de implicare într-un atac prin incendiere în centrul Poloniei, în luna septembrie, pe care autorităţile poloneze l-au atribuit Rusiei.

Incendiul de la staţia Starlink din satul Wola Krobowska a cuprins sistemul de alimentare cu energie electrică şi generatorul de rezervă. Polonia a declarat la momentul respectiv că va considera incendiul un act de sabotaj menit să perturbe serviciile de internet, inclusiv pentru armata ucraineană.

Patru suspecţi în acest caz au fost arestaţi ulterior, deşi detaliile rămân neclare.

Doi bărbaţi turci au fost reţinuţi în Germania pe 12 octombrie, după ce Polonia a emis mandate europene. A doua zi, au apărut informaţii conform cărora o femeie fusese, de asemenea, arestată la Berlin, precum şi o a patra persoană.

Cei doi cetăţeni turci au fost reţinuţi în aşteptarea extrădării către Polonia, unde vor fi acuzaţi de sabotaj şi de colaborare cu un serviciu de informaţii străin, a declarat Agenţia de Securitate Internă a Poloniei (ABW) pe 16 octombrie.

Presupusele legături ale suspecţilor cu banda Dalton au fost dezvăluite de postul public german ARD şi de revista Der Spiegel.

Autorităţile turce consideră că banda Dalton este condusă din Rusia de presupusul său lider, Beratcan Gökdemir, care este căutat în baza unei alerte roşii Interpol. Procurorii turci au stabilit legături între această bandă şi crime, atacuri armate, extorcare şi trafic de droguri, a informat Turkish Minute, un serviciu de ştiri condus de jurnalişti turci aflaţi în exil.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră