Eisenkot îl îndeamnă pe Netanyahu să demisioneze şi face apel la şefii serviciilor de securitate să „servească exclusiv statul şi interesele cetăţenilor israelieni”

Eisenkot îl îndeamnă pe Netanyahu să demisioneze şi face apel la şefii serviciilor de securitate să „servească exclusiv statul şi interesele cetăţenilor israelieni”

Preşedintele partidului Yashar, Gadi Eisenkot, marele rival al premierului Benjamin Netanyahu în alegerile de marţi, a declarat că israelienii au votat pentru schimbare şi împotriva continuării guvernării actualului prim-ministru, în condiţiile în care sondajele la ieşirea de la urne realizate de principalele reţele de televiziune indică Likud ca fiind cel mai mare partid, dar plasează blocurile pro- şi anti-Netanyahu aproape la egalitate, cele două partide arabe deţinând balanţa, relatează The Times of Israel.

Niciunul dintre blocuri nu ar urma să obţină majoritatea de 61 de locuri în Knesset.

CITEȘTE ȘI UPDATE - Alegeri în Israel, exit-polluri: Blocul anti-Netanyahu conduce, Likud are cele mai multe voturi, dar niciuna dintre părţi nu are o cale clară către obţinerea majorităţii. Scenarii posibile

„Acestea sunt încă rezultate ale sondajelor la ieşirea de la urne şi trebuie să aşteptăm numărătoarea finală”, a declarat Eisenkot la sediul partidului său, după închiderea secţiilor de votare. „Dar este deja clar că, în această seară, Netanyahu se confruntă cu o majoritate sionistă, responsabilă, mai numeroasă şi mai puternică”, a adăugat el.

„Cetăţenii au votat pentru schimbare. Coaliţia eşecului a pierdut încrederea poporului. Cetăţenii israelieni au votat împotriva continuării mandatului lui Netanyahu în funcţia de prim-ministru”, a declarat el.

Eisenkot l-a îndeamnă pe Netanyahu să „accepte votul de neîncredere al poporului” şi să se retragă din viaţa politică, adăugând că „având în vedere prezenţa la vot atât de ridicată, organizarea unor noi alegeri ar fi o greşeală”.

„Voi face tot ce-mi stă în putinţă pentru a forma un guvern sionist care să servească intereselor tuturor”, a spus el.

Fostul şef de stat major al armatei israeliene a descris coaliţia avută în vedere ca fiind dedicată „serviciului militar universal” şi „desfiinţării Hamas” şi a precizat că aceasta trebuie să „respecte şi să ţină seama de toate segmentele societăţii”.

Adresându-se oficialilor din cadrul instituţiilor de securitate şi din serviciul public, Eisenkot le-a cerut să „servească exclusiv statul şi interesele cetăţenilor israelieni”.

„Era evaziunii, a eşecului şi a minciunilor s-a încheiat”, a punctat el. „Am demonstrat că aceasta nu este victoria unei părţi asupra alteia, ci o victorie pentru întreg poporul Israelului”, a proclamat principalul rival al lui Neatanyahu.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră