Asociaţia Europeană a Cluburilor (ECA) a aprobat deciziile luate de UEFA împotriva cluburilor şi partenerilor comerciali ruşi. ECA a decis şi suspendarea membrilor ruşi, ca protest la războiul din Ucraina.
ECA, prezidată de preşedintele clubului Paris Saint-Germain, Nasser Al-Khelaïfi, a aprobat, de asemenea, încheierea parteneriatului comercial cu Gazprom, marţi, în cadrul primei sale reuniuni din 2022, organizată la Londra.
Potrivit lequipe.fr, Consiliul de Administraţie se angajează, de asemenea, să continue toate eforturile pentru a oferi sprijinul necesar cluburilor ucrainene şi jucătorilor acestora în această perioadă dificilă.




























