Atacantul echipei Atletico Madrid Diego Costa a fost suspendat opt meciuri în campionatul Spaniei, după ce l-a înjurat de mamă pe arbitrul Jesus Gil Manzano şi a fost eliminat în minutul 28 al partidei cu FC Barcelona, de pe Stadionul Camp Nou, informează marca.com.
El a fost suspendat pentru insulte şi gesturi deplasate la adresa arbitrului, pentru fiecare acuzaţie primind câte patru etape de suspendare.
Centralul a trecut în raportul său înjuratura pentru care l-a eliminat pe Costa. Atacantul nu s-a potolit, l-a tras de mână pe arbitru pentru a-l împiedică să le arate cartonaşe galbene coechipierilor săi,Godin şi Gimenez şi l-a mai înjurat o dată. Costa s-a mai calmat abia după ce a Gerard Pique i-a pus pâna pe faţă şi i-a spus că o să fie suspendat patru meciuri.
Formaţia FC Barcelona a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa Atletico Madrid, într-un meci din etapa a XXXI-a a campionatului Spaniei. Golurile au fost marcate de Suarez ’85 şi Messi ’86.
Catalanii s-au distanţat în fruntea clasamentului la 11 puncte de Atletico, aflată pe locul 2, după acest meci, când mai sunt doar şapte etape de jucat în acest sezon al LaLiga.




























