Antrenorul CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat, luni, după victoria cu FC Viitorul, că elevii săi au arătat că nu formează o echipă "urâtă", aşa cum spun "specialiştii" din fotbal.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Sută la sută e primul meci ca antrenor la CFR când sunt condus acasă. Nu am luat niciodată gol la început. Anul trecut, când am început aici, mereu am înscris primii. A fost şi ăsta un record care a fost doborât de Viitorul. Dar Viitorul este o echipă care poate surprinde pe oricine şi oricând. Toată lumea ştie ce joc opfensiv are şi ce echipă e. Prima repriză a fost echilibrată, cu un plus pentru noi, am avut agresivitate, am ajuns în careu de multe ori. Ei au ajuns o dată şi au marcat.  În repriza a doua le-am spus că trebuie să continuăm să fim agresivi, dar în acelaşi timp sunt unii jucători cărora le-am spus numele, care trebuie să-şi ridice nivelul, jucători foarte importanţi. Au rdiciat ritmul şi sincer nu mă aşteptat să marcăm trei goluri şi să dominăm repriza a doua. A fost un moment psihologic, când Manea a scos de pe linia porţii după ce a Arlauskis a scăpat mingea. Dacă făceau 2-0 era greu să mai întoarcem. Nu vă mai spun prin ce am trecut astăzi când am făcut echipa şi m-am trezit fără George Ţucudean. Când pregăteşti meciul o săptămână cu un jucător, un jucător important, golgheterul echipei şi nu îl ai, vă daţi seama ce greu e. Mai ales că la pauză era 0-1. Băieţii au arătat carcater, spirit, au arătat că nu e o echipă cum zic specialiştii, că e pragmatică, că e urâtă, că nu e nu ştiu cum. Au arătat fotbal. Am câştigat, în opinia mea, fără drept de apel. Camora a marcat un gol extraordinar, dar autul noi îl lucrăm mult la antrenamente, stâm foarte mult să lucrăm fazele fixe şi ştiam că la mingea a doua Mario are un şut bun şi de aceea a stat acolo. A arătat de ce e căpitanul echipei, e lider, când ai nevoei de căpitan e acolo. Nu a făcut o primă repriză bună, dar în repriza a doua a arătat că este un lider adevărat, marcând un gol esenţial pentru noi. E obigatoriu să nu pierdem la Astra. Dacă facem asta, avem trofeul pe masă la meciul cu Craiova. Dar Astra ne-a mai bătut şi trebuie să fim atenţi. Ne bucurăm o zi două, apoi ne concentrăm la meciul cu Astra", a declarat Petrescu, la Digi Sport.

CFR Cluj a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (0-1), echipa FC Viitorul, în ultimul meci al etapei a VII-a a play-off-ului Ligii I. Oaspeţii au condus cu scorul de 1-0 la pauză, după golul marcat de Rivaldinho '14. În repriza a doua gazdele au marcat de trei ori, prin Camora '57, Culio '67 (p) şi Vinicius '74, şi în urma victoriei îşi menţin avantajul de cinci puncte faţă de FCSB, cu trei etape înaintea finalului play-off-ului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.