Tehnicianul echipei Rapid, Dan Alexa, a declarat, sâmbătă seară, după meciul cu Petrolul Ploieşti, scor 0-0, că este mândru de jucătorii săi, care au arătat “spirit”, el criticând totodată faptul că prahovenii au beneficiat de un penalti şi că portarul Mihai Popa a fost eliminat prea uşor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“E maxim ce se putea obţine, poate chiar puteam înscrie. Pentru mine ce am trăit astăzi n-am mai trăit. Un exces de zel al tuşierului, un roşu foarte uşor. Ceea ce s-a întâmplat astăzi se întâmplă o dată în cariera unui jucător. Aţi văzut, jucătorii plângeau. Îmi felicit jucătorii pentru cum au interpretat jocul, cum au suferit. E un punct mare. Am arătat spirit. Sunt mândru de jucătorii mei. Astăzi poate să fie un punct de plecare pentru noi. Chiar dacă Popa a depăşit linia porţii, sunt atâtea situaţii în fotbalul mondial în care portarul pleacă de pe linie şi nu s-a repetat niciodată. Un exces de zel, un arbitru care a vrut să iasă în evidenţă. Sunt foarte curios să mă întâlnesc cu arbitrul ăsta în viitor. Rapidul în nouă a arătat bine”, a spus Alexa la Digi Sport.

Formaţia FC Petrolul a remizat, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu FC Rapid, într-un meci din etapa a doua a play-off-ului Ligii 2, deşi a beneficiat de un penalti repetat de două ori şi oaspeţii au avut doi jucători eliminaţi.

În minutul 28, de la Rapid a fost eliminat Lazăr, acesta primind al doilea cartonaş galben.

În minutul 70, tot de la echipa bucureşteană a fost eliminat portarul Mihai Popa, el primind două cartonaşe galbene după ce a ieşit de pe linia porţii de două ori la executarea de către Petrolul a unui penalti acordat pentru fault în careu. Popa a apărat prima dată ieşind de pe linia porţii, iar atunci i s-a acordat primul cartonaş galben şi s-a decis ca lovitura să se repete. A doua oară, s-a repetat situaţia, astfel că Popa a primit al doilea cartonaş galben şi a fost eliminat.

Tehnicianul rapidist Dan Alexa a făcut o schimbare de jucător, introducându-l pe portarul Tătaru. Meza Colli a executat lovitura de la 11 metri, însă a trimis mingea peste poartă. Primele două dăţi, au executat Arnăutu şi Marinescu.

Partida a fost arbitrată de o brigadă formată din Iulian Dima (central), Marius Cristian Marchidanu, Ferencz Tunyogi (asistenţi) şi Ionuţ Coza (rezervă).

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.