Echipa engleză Tottenham Hotspur a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Portsmouth şi s-a calificat în 16-imile Cupei Angliei. Alături de Tottenham, au mai făcut pasul spre 16-imi Southampton, Leicester, Reading şi Preston.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Tottenham s-a impus cu scorul de 1-0 în faţa lui Portsmouth, prin golul marcat de Harry Kane în minutul 50.

Southampton a învins în deplasare pe Crystal Palace, scor 2-1. Gazdele au deschis scorul în minutul 14, prin Edouard, dar Southampton s-a impus după reuşitele lui Ward-Prowse (min. 37) şi Armstrong (min. 68).

Leicester City s-a calificat în 16-imi după victoria cu 1-0 obţinută în deplasare, cu Gillingham. Unicul gol al meciului a fost înscris de Iheanacho, în minutul 56.

Preston North End a dispus acasă, scor 3-1, de Huddersfield Town. Oaspeţii au fost cei care au deschis scorul, în minutul 57, prin Kamberi. Trei minute mai târziu căpitanul lui Huddersfield, Tom Lees, a înscris în propria poartă, egalând situaţia pe tabelă. Bambo Diaby (min. 73) şi Alan Browne (min. 85) au completat victoria lui Preston.

În 16-imile Cupei Angliei merge şi Reading, după o victorie cu 2-0 obţinută pe teren propriu în compania lui Watford. Abrefs (min, 45+3) şi Shane Long (min. 90+3) au fost autorii golurilor pentru gazde.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.