Young Boys Berna, campioana Elveţiei, s-a calificat în turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor, fază în care va întâlni CFR Cluj.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

După 0-0 în tur, Young Boys Berna a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 3-2 (2-0), campioana Slovaciei, Slovan Bratislava.

Au marcat: Siebatcheu '10, Garcia '24, Aebischer '49 / Kanga '60 (a), Henty '62.

Rafael Ratao (Slovan) a ratat un penalti, în minutul '21.

La rândul lor, clujenii au trecut, în al doilea tur preliminar, de Lincoln Red Imps din Gibraltar, după 2-1, în tur, şi 2-0.

Meciurile din turul al treilea vor avea loc la 3/4 august, la Cluj-Napoca, şi la 10 august.

Atât Young Boys, cât şi CFR Cluj au asigurată prezenţa în faza grupelor unei competiţii europene, fie ea Liga Campionilor, Liga Europa sau Conference League, în funcţie de rezultatele viitoare.

CFR Cluj s-a mai întâlnit cu Young Boys Berna în sezonul trecut al Ligii Europa, în faza grupelor. După 1-1 la Cluj-Napoca, echipa română avea nevoie la Berna de o victorie pentru a trece de grupe. Clujenii au condus cu 1-0 din minutul 84 (gol Debeljuh), dar, în prelungiri, un penalti uşor acordat de arbitrul francez Benoit Bastien a dus la eliminarea campioanei României din Liga Europa. Elveţienii au înscris în minutele 90+3, din penalti, şi 90+6 şi au mers în şaisprezecimi.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.