Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a declarat că propunerile Kievului privind soluţionarea paşnică a conflictului sunt „exotice” şi inacceptabile pentru Rusia şi a ameninţat că Ucraina va primi un răspuns adecvat, pentru că a deschis „cutia Pandorei” atunci când a început atacurile asupra obiectivelor civile din Rusia - referire la depozitele retailerului online Wildberries, relatează Ukrainska Pravda.
„Regimul de la Kiev încearcă să împiedice o evoluţie catastrofală a situaţiei. Iar tendinţele, după cum se pare, sunt vizibile. În acelaşi timp, propunerile care ne parvin au uneori, aş spune, un caracter exotic şi sunt inacceptabile”, a declarat Vladimir Putin într-un interviu acordat propagandistului rus Pavel Zarubin.
„Suntem întotdeauna pregătiţi pentru un dialog despre pace, dar numai pe baza realităţilor de pe teren”, a adăugat liderul de la Kremlin.
Putin a refuzat să precizeze care sunt „propunerile exotice” care ar veni de la Kiev. Potrivit acestuia, „este vorba de o sondare a direcţiilor unor posibile înţelegeri”, iar aceste propuneri „au fost formulate într-un fel sau altul şi înainte, dar acum, în această situaţie, sunt prezentate într-un mod propriu”, a spus Putin.
„Dar este încă prematur să ne grăbim şi să vorbim despre ceea ce ar putea sta la baza unor posibile acorduri”, a mai declarat el.
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat la 11 august că Ucraina a înaintat negociatorilor americani propuneri pentru un plan de încheiere a războiului cu Moscova, dar nu a dat detalii. Anunţul lui Zelenski privind noile propuneri pentru negocierile de pace, care au stagnat în mare măsură de la izbucnirea conflictului cu Iranul, vine pe fondul unor indicii atât din partea Rusiei, cât şi a Ucrainei, conform cărora negociatorii americani ar urma să efectueze în curând o vizită în cele două ţări. Negociatorii americani Steve Witkoff şi Jared Kushner au fost ultima dată la Moscova în ianuarie anul trecut şi nu au vizitat încă Kievul.
În discuţia cu Zarubin, Putin a mai declarat că Kievul a deschis „cutia Pandorei” atunci când a început atacurile asupra obiectivelor civile din Rusia şi ca urmare, primeşte un răspuns. „Vreţi să ne perturbaţi logistica? Putem adresa această problemă adversarului. Ei bine, măsurile corespunzătoare nu vor întârzia să apară. Iată. În acelaşi timp, acţiunile armatei ruse sunt, desigur, mult mai precise şi mult mai distrugătoare”, a declarat ameninţător liderul rus.
Potrivit liderului rus, adversarul încearcă să-i intimideze pe ruşi şi să saboteze alegerile din septembrie, dar aceste eforturi ale regimului de la Kiev sunt sortite eşecului. Ucraina a recurs la o escaladare, bazată pe strategii de PR şi ambiţii, iar ca răspuns, Forţele Armate ale Federaţiei Ruse au intensificat atacurile asupra întreprinderilor din sectorul industrial de apărare al ţării, a explicat Putin, potrivit TASS.




























