Clubul CFR Cluj a anunţat, joi, într-un comunicat, că Dan Petrescu rămâne la gruparea ardeleană, adăugând că speră ca Federaţia Română de Fotbal să găsească pentru postul de selecţioner un antrenor la fel de bun ca Petrescu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Clubul CFR 1907 Cluj doreşte să mulţumească FRF pentru interesul manifestat în ceea ce priveşte numirea antrenorului nostru în funcţia de selecţioner, însă Dan Petrescu va rămâne în continuare în Gruia pentru a-şi continua munca începută în urmă cu trei luni. Apreciem profesionalismul de care FRF a dat dovadă în purtarea acestor negocieri şi pentru faptul că a cerut acordul clubului nostru înainte de a discuta cu Dan Petrescu. Acest interes confirmă încă o dată, dacă mai era cazul, faptul că Dan Petrescu este unul dintre cei mai buni antrenori români. Deşi tehnicianul CFR-ului a anunţat public că ar dori să preia acest post, clubul nostru şi antrenorul Dan Petrescu au decis să continue acest proiect început împreună, astfel că SuperDan va rămâne alături de toată suflarea „alb-vişinie” până la finalul contractului şi va încerca să readucă CFR-ul acolo unde îi este locul, în elita fotbalului european. Ne bucurăm pentru această decizie şi sperăm ca echipa naţională a României să găsească un antrenor la fel de bun ca Dan Petrescu", se arată pe site-ul CFR Cluj.

În comunicat se menţionează că Dan Petrescu a ales să rămână la CFR Cluj convins de proiectul început, "pentru grupul de jucători construit la CFR, care a demonstrat în primele etape că formează deja o familie, şi nu în ultimul rând pentru suporterii “vişinii”". "Menţionăm că nu s-a discutat în niciun moment al acestor negocieri de partea financiară între clubul CFR şi Federaţia Română de Fotbal, dar nici între Federaţia Română de Fotbal şi Dan Petrescu", adaugă CFR Cluj.

Federaţia Română de Fotbal (FRF) a anunţat, joi, că preşedintele forului, Răzvan Burleanu şi selecţionerul Christoph Daum au convenit încetarea colaborării, înaintea ultimelor două partide ale echipei României din preliminariile CM. Acordul urmează să fie validat de Comitetul Executiv al FRF.

Membrii Comisiei Tehnice a FRF au votat în şedinţa de luni pentru demararea procedurilor de reziliere a contractului lui Christoph Daum de către Comitetul Executiv al federaţiei şi au propus variante pentru viitorul tehnician.

Săptămâna viitoare, când Comitetul Executiv al FRF va vota încetarea relaţiilor contractuale cu Christoph Daum, este posibil să se voteze şi numirea noului selecţioner, în cazul în care Răzvan Burleanu şi directorul tehnic Mihai Stoichiţă vor ajunge la un consens cu unul dintre antrenorii de pe listă, în ordinea voturilor obţinute în Comisia Tehnică.

Christoph Daum antrena naţionala României din iulie 2016. Sub conducerea sa, prima reprezentativă a disputat zece meciuri (opt oficiale, două amicable) şi a înregistrat trei victorii, trei remize şi patru înfrângeri. La 4 septembrie, selecţionata României a fost învinsă de naţionala Muntenegrului, scor 1-0, în etapa a opta a grupei E şi a ratat orice şansă de calificare la Cupa Mondială din 2018. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.