Comisia Centrală a Arbitrilor (CCA) precizează, marţi, că arbitrii care nu au trecut testele fizice pot fi utilizaţi până la retestare ca arbitri VIDEO, fiind vorba de o activitate statică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Din acest motiv, în campionatul trecut Ovidiu Haţegan nu a avut nevoie de derogare.

CCA a reacţionat după ce prosport.ro a semnalat faptul că arbitrii Cătălin Popa şi Horia Mladinovici au fost delegaţi ca arbitri VAR, după ce au picat testele fizice.

În urma introducerii sistemului VAR, conform Legilor Jocului şi a Protocolului pentru asistenţă video la arbitraj, la un meci de fotbal, pe lângă arbitrii care oficiază pe teren, sunt delegaţi şi oficiali de meci pentru asistenţă video. Această ultimă categorie necesită pregătiri şi calificări speciale (curs atestare VAR, organizat sub directa supraveghere a FIFA).

Arbitrii, pentru a putea oficia la meciuri în calitate de arbitri de teren, trebuie să treacă testele fizice, cele teoretice (cuprind întrebări din regulamente) şi testul video. Cei care nu au trecut testele fizice, dar le-au luat pe cele teoretice şi cele video pot fi delegaţi în calitate de oficiali video, fiind vorba de o activitate statică. Acesta este şi motivul pentru care, în campionatul trecut, Ovidiu Haţegan nu a avut nevoie de derogare. Astfel, toţi arbitrii care nu au trecut testele fizice, vor putea fi utilizaţi (până la retestare) doar ca arbitri video”, a notat CCA, potrivit frf.ro.

La testarea care a avut loc în perioada 4-7 iulie, în ciuda faptului că au trecut testul de viteză, următorii arbitri nu au finalizat testul FIFA, oprindu-se, în general din motive medicale şi pentru a preveni accidentări mai grave: Cătălin Popa, Horia Mladinovici, Robert Avram (arbitri), Vlad Bârleanu, Gheorghe Bogdan, Ionuţ Bobe, Marius Marchidanu, Vlad Urzică şi Adrian Vornicu (arbitri asistenţi). Aceştia pot susţine testele fizice atunci când vor fi pregătiţi şi total recuperaţi şi, în cazul în care le vor trece, vor putea fi delegaţi pe teren la partide din Liga 1 după data de 4 august”, a precizat Comisia Centrală a Arbitrilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.