Cinci sporturi, printre care se numără crichetul şi flag football, propuse pentru a fi incluse în programul Jocurilor Olimpice de la Los Angeles din 2028, au fost aprobate vineri de către comitetul executiv al CIO, rămânând astfel doar un ultim obstacol pentru ca aceste sporturi să îşi asigure locul la JO, informează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Organizatorii JO din 2028 au declarat în această săptămână că doresc ca la eveniment să fie adăugate crichet, flag football, lacrosse, squash şi baseball-softball.

Fiecare oraş gazdă, conform regulilor CIO aprobate în urmă cu câţiva ani, poate solicita includerea mai multor sporturi pentru ediţia sa a JO.

"Aceste propuneri au fost acceptate ca un pachet de către comitetul executiv al CIO", a declarat preşedintele Comitetului Olimpic Internaţional, Thomas Bach, în cadrul unei conferinţe de presă la finalul reuniunii comitetului executiv.

"Luând în considerare faptul că aceste propuneri şi aceste sporturi sunt pe deplin în concordanţă cu cultura sportivă a gazdelor noastre din 2028, cu cultura sportivă americană, ele vor prezenta lumii sporturi americane emblematice, aducând în acelaşi timp sporturi internaţionale în Statele Unite."

Sesiunea CIO, care va începe duminică, va trebui acum să aprobe recomandarea board-ului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.