Antrenorul FC Voluntari, Cristiano Bergodi, şi-a lăudat jucătorii, în ciuda înfrângerii suferite, vineri, pe teren propriu, cu CSU Craiova.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"S-a stricat meciul când a ieşit la pauză Ricardinho accidentat, pentru că acolo a trebuit să fac o improvizaţie, cu Ion Gheorghe. Din păcate, în primul minut s-a întâmplat o nesincronizare şi ne-au dat gol. După zece minute, iei cartonaş roşu şi este greu. Ne-am apărat, nu le pot să le reproşez nimic băieţilor, am luat golul la sfârşitul meciului, cred că puteam să facem un egal, 1-1 era mai bun pentru noi. La penalti, a căzut Vătăjelu a luat mingea cu mâna, trebuie să opreşti jocul, dar nu dai. A apărat bine Rîmniceanu, dar sunt dezamăgit pentru că băieţii au arătat atitudine şi nu e uşor să joci împotriva Craiovei. Nu e uşor să joci în zece 35 de minute. Am făcut un meci bun, în prima repriză nu am văzut nicio ocazie a Craiovei, dar două şuturi de la distanţă şi gata. Craiova e o echipă bună, noi suntem o echipă mică, dar în prima repiză nu au făcut nimic cei de la Craiova", a declarat tehnicianul italian.

CS Universitatea Craiova a învins, vineri, în deplasare, cu scorul de 2-1 (0-1), formaţia FC Voluntari, în etapa a VIII-a a Ligii I. Cicâldău a ratat un penalti în minutul 63, iar gazdele au jucat în inferioritate numerică din minutul 55.

Au marcat: Ebralidze '18 / Mihăilă '46, M. Roman '86.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.