Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, vineri, că atacantul Florinel Coman i-a spus că a dat examenul în engleză pentru obţinerea permisului de conducere în Ucraina. El consideră că dosarul penal în cazul jucătorului va fi clasat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Coman nu are, mă, nicio treabă. M-am interesat, nici carnetul nu i-l ia. Pentru că la 180 de km/h i-ar fi luat carnetul iar el a condus cu 165. Nu i-l ia! Are permisul înregistrat în Ucraina. I-au făcut dosar penal, care va fi clasat. E suspect, dar după anchetă vor zice că este corect şi asta este. Dacă este un fals, atunci e penal, dar eu zic că nu e fals. Eu am vorbit cu Florinel şi mi-a spus că a dat examenul în engleză. Am zis, 'bă, tu ai luat la misto permisul? Nu, nea Gigi, am dat examen în engleză, în Ucraina. Aşa mi-a zis. Te verifică, dar chiar dacă nu ar fi aşa, tot aşa este dacă aşa scrie acolo. M-ai înţeles ce-am vrut să zic?”, a declarat Becali, la Digisport.

Potrivit Digi Sport, fotbalistul de la FCSB ar fi fost prins, luni, în jurul orei 17:25, pe autostrada A2, la km 75, pe sensul de mers dintre Constanţa spre Bucureşti, cu viteza de 165 km/h.

Internaţionalul român a trebuit să le prezinte poliţiştilor de la Rutieră documentele, moment în care se pare că lucrurile s-au complicat. Coman le-ar fi prezentat acestora un document asemănător unui permis de conducere internaţional, fără însă a putea face dovada deţinerii vreunui permis de conducere naţional.

Puşi în faţa unei astfel de situaţii, poliţiştii au căutat detalii sau informaţii în baza de date. Se pare că nu au găsit un permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, pe numele Coman Florinel Teodor.

Astfel, poliţiştii i-au întocmit fotbalistului roş-albaştrilor un dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În plus, documentul prezentat la control a fost ridicat in vederea continuării cercetărilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.