Gimnastul rus Artur Dalaloyan a cucerit, miercuri, medalia de aur la individual-compus, la Campionatul Mondial de la Doha. Andrei Muntean s-a clasat pe locul 22, cu 78.374 puncte.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Podiumul finalei masculine la individual-compus a fost ocupat, în ordine, de Artur Dalaloyan (Rusia, 87.598 puncte), Xiao Ruoteng (China, 87.598), Nikita Nagornyy (Rusia, 86.331).

Reprezentantul României, Andrei Muntean, a fost pe poziţia a 22-a, cu 78.374 puncte, după ce a în calificări a adunat 80.224.

Campionatul Mondial de la Doha continuă joi, cu finala feminină la individual-compus, unde va fi reprezentată şi România, prin Denisa Golgotă. Vineri şi sâmbătă se vor disputa finalele pe aparate.

Până acum s-au disputat finalele pe echipe, medaliile de aur revenind Chinei (masculin), respectiv SUA (feminin).

Peste 500 de gimnaşti concurează pentru cele 42 de medalii mondiale puse în joc, din care 14 sunt de aur. CM de la Doha reprezintă şi prima etapă de calificare la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Obiectivul delegaţiei României, feminină şi masculină, la CM de la Doha este clasarea în primele 24 de echipe ale lumii şi a fost deja atins, echipele tricolore obţinând calificarea la Campionatele Mondiale de la Stuttgart din 2019.

Campionatul Mondial de la Doha se desfăşoară între 25 octombrie şi 3 noiembrie.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.