Antrenorul formaţiei Heart of Midlothian, Robbie Neilson, s-a declarat mulţumit de transferul fundaşului dinamovist Mihai Popescu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Cred că se va descurca bine aici. Îl cunosc de când a jucat la St Mirren şi are experienţă în Premiership. Era foarte nerăbdător să ni se alăture pentru că i-a plăcut timpul petrecut acolo şi Scoţia şi căuta să se întoarcă. Se va descurca bine în Championship. El poate scoate mingea din spate, ceea ce este esenţial pentru noi, deoarece ne aşteptăm să avem multă posesie. Zboară în seara asta şi apoi va face o carantină timp de două săptămâni. S-a antrenat în timpul verii, aşa că va avea deja un bun nivel fizic şi i-am pregătit echipament de sală pentru adaptare, astfel încât să poată continua până când se va alătura echipei", a declarat Robbie Neilson, pentur site-ul oficial al clubului.

Heart of Midlothian a retrogradat în liga a doua, la finalul sezonului trecut.

Fundaşul dinamovist Mihai Popescu a semnat un contract valabil doi ani cu Heart of Midlothian, a anunţat, joi, gruprea scoţiană.

"Conform protocolului guvernului pentru Covid-19, Mihai va trebui să stea în carantină timp de două săptămâni la sosirea în Scoţia, înainte de a putea începe antrenamentele cu noii săi coechipieri", se arată într-un comunicat al clubului.

În prima parte a anului 2019, Mihai Popescu a mai jucat în Scoţia, 21 de partide în total, la St. Mirren, unde a fost împrumutat de Dinamo.

Transferat la gruparea din Şoseaua Ştefan cel Mare de la Academia de juniori a clubului Sporting Piteşti, în 2011, Mihai Popescu (27 de ani) a debutat în tricoul alb-roşu la Dinamo 2 şi a mai evoluat în carieră pentru Dinamo Bucureşti, Dunărea Călăraşi, ACS Berceni şi FC Voluntari.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.