Atacantul Florin Andone a marcat, marţi, un gol pentru formaţia sa, Brighton, în meciul câştigat pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (3-0), în faţa formaţiei Crystal Palace, în etapa a XV-a a Prmier League

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Andone a intrat pe teren în minutul 35, în locul lui Glenn Murray, accidentat. Murray deschisese scorul, în minutul 24, din penalti, apoi gazdele au rămas în zece jucători, după eliminarea lui Shane Duffy, în minutul 28.

În inforioritate numerică, Brighton a marcat de două ori până la pauză, prin Balogun, care de asemenea a intrat ca rezervă, în minutul 31 şi a înscris imediat, şi Andone, în minutul 45+4.

Palace a redus din diferenţă, în minutul 81, din penalti, prin Milivojevici.

Andone este la al doilea gol, în etape consecutive, după ce a adus victoria lui Brighton, sâmbătă, în deplasare, cu Huddersfield Town, scor 2-1.

Alte rezultate înregistrate marţi, în etapa a XV-a a Premier League:

Bournemouth - Huddersfield, scor 2-1;

West Ham United - Cardiff City, scor 3-1;

Watford - Manchester City, scor 1-2.

Manchester City este pe primul loc, cu 41 de puncte. Liverpool (36 de puncte), de pe locul al doilea, şi Chelsea (31 de puncte), locul al treilea, vor evolua, miercuri, în această etapă, la Burnley, respectiv Wolverhampton.

Brighton a urcat de pe locul 11 pe  10, cu 21 de puncte.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.