Tehnicianul Bogdan Andone a mulţumit tuturor după ultimul meci jucat de Astra Giurgiu în 2019, scor 3-1, cu Academica Clinceni, patronului, preşedintelui, jucătorilor, staff-ului său, dar şi antrenorului Dan Alexa, de la care a preluat echipa, la 10 octombrie. Andone a declarat despre patronul Ioan Nicuale că are o superstiţie şi nu vrea să plătească salarii şi prime în ziua meciului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Jucătorii au avut inspiraţie pe faza ofensivă până la acea eliminare, apoi a intervenit o relaxare în cadrul echipei. A fost greu să-i capacitez la pauză, le-am spus că 2-0 şi un jucător în plus nu e garanţia victoriei, trebuie să munească la fel de mult. După golul de 3-0 au cedat, e de înţeles, e sfârşit de sezon, un an destul de lung, cu meciuri, cu vremea care este. Oricum, merită felicitaţi pentru efortul pe care l-au făcut în tot sezonul de toamnă-iarnă. Au fost cinci jucători care ne-au lipsit, practic jumătate de echipă, dar le-am spus că am încredere în toţi jucătorii din cadrul grupului. Sincer, m-aş bucura pentru Alibec să facă pasul în străinătate, să câştige bani mulţi, să joace la un fotbal de nivel înalt, profesionist pentru că e un băiat extraordinar, cu calităţi fotbalistice şi un simţ al jocului extraordinare. Mă bucur pentru el că şi-a dorit în această seară să joace, a venit după o accidentare, practic patru zile fără antrenament, doar ieri un antrenament de acomodare, dar a dat dovadă că e un jucător de caracter, nici nu a vrut să audă că vreau să-l schimb la pauză, a zis că rezistă tot meciul pe teren şi că îşi doreşte să marcheze şi mă bucur foarte mult pentru el că a reuşit acest lucru. Domnul Niculae are o superstiţie, mi-a spus-o şi săptămâna trecută, inaintea meciului cu Craiova, nu e adeptul să plătească în ziua meciului sau cu o zi înainte de meci salarii sau prime. Vreau să-i mulţumesc dânsului şi lui Dani Coman că au reuşit să plătească o parte din aceste restanţe financiare, este extrem de important pentru jucători să meargă în vacanţă cu banii pentru care au muncit. Îi mulţumesc că mi-a acordat şansa să antrenez echipa în această toamnă-iarnă, îi mulţumesc că a fost alături de anoi şi a fost în vestiarul echipei înainte de meciuri importante pentru a-i încuraja şi a-i susţine, este un lucru extrem de important pentru ei să-l simtă pe patron alături de echipă. Şi lui Dani Coman care este zi de zi şi meci de meci alături de noi şi ne susţine şi face toate eforturile care depind de el să fie alături de noi şi să ne susţină cu tot ce e nevoie. Vreau să le mulţumesc celor din staff-ul meu pentru că tot timpul sunt alături de mine şi muncesc enorm de mult din toate punctele de vedere, pe teren, la antrenamente şi la meciuri, dar şi în afara programului, tot timpul au ceva de pregătit, de studiat. Vreau să-i mulţumesc şi lui Dan Alexa şi staff-ului lui care a fost în prima parte a sezonului, care au făcut o muncă bună şi au lăsat o echipă bine pregătită în momentul în care am preluat-o", a spus Andone, la microfonul televiziunilor care transmit Liga I.

Întrebat dacă pleacă undeva de tot mulţumeşte atât, Andone a răspuns: "Nu, nu, a fost ultimul meci al sezonului, urmează o pauză şi e normal. În primăvară va fi altceva, dar pentru tot ce s-a muncit în această toamnă, în acestă iarnă, pentru că a fost un sezon lung, cred că au fost şapte luni şi toată lumea a muncit şi nu a fost deloc simplu ca echipa să ajungă în această situaţie plăcută."

Astra Giurgiu a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (2-0), formaţia Academica Clinceni, în etapa a XXII-a a Ligii I, ultima din 2019. Oaspeţii au jucat în inferioritate din minutul 36, după eliminarea lui Răuţă. Matei, Alibec şi Begue au reuşit una dintre cele mai spectaculoase faze din acest sezon, la golul al doilea.

Au marcat: Răuţă '5 (a), Begue '27, Alibec '71 / David Bruno '77 (a).

În urma acestui rezultat, Astra Giurgiu a trecut provizoriu pe locul I, cu 43 de puncte. CFR Cluj are 41 de puncte şi ocupă locul 2, urmată de CSU Craiova, cu 37 de puncte, şi FCSB, 36 de puncte. Aceste trei echipe nu au jucat în etapa 22. În plus, FCSB mai are o restanţă cu FC Voluntari, care va avea loc anul viitor.

Academica Clinceni rămâne pe locul 12, de baraj, cu 20 de puncte, la egalitate cu FC Hermannstadt, de pe locul 13, retrogradabil, care nu a evoluat în această etapă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.