Letona Anastasija Sevastova, locul 11 WTA şi cap de serie numărul 1, va evolua, duminică, de la ora 19.00, cu poloneza Katarzyna Kawa, locul 194 WTA, venită din calificări, în finala turneului de categorie WTA de la Jurmala.
Sâmbătă, în semifinale, Sevastova, 29 WTA, a trecut, cu scorul de 6-4, 6-2, de rusoaica Anastasia Potapova, locul 64 WTA şi cap de serie numărul 6. Letona a câştigat după 80 de minute de joc şi va evolua în a opta finală (trei titluri).
Kawa, 26 de ani, a învins-o, cu scorul 6-2, 6-3, pe americanca Bernarda Pera, locul 74 WTA, în 72 de minute. Poloneza va disputa prima finală din carieră.
Campioana din Letonia va primi un premiu de 34.677 de euro şi 280 de puncte WTA, iar învinsa din ultimul act, 17.258 de euro şi 180 de puncte WTA.



























