Ana Bogdan, învinsă de o jucătoare de 17 ani. Românca a condus cu 4-2, în decisiv

Ana Bogdan, învinsă de o jucătoare de 17 ani. Românca a condus cu 4-2, în decisiv

Ana Bogdan, locul 82 WTA, a fost învinsă, marţi, cu scorul de 6-3, 3-6, 6-4, de poloneza Iga Swiatek, locul 177 WTA, venită din calificări, în turul I al Australian Open.

Jucătoarea de 17 ani s-a impus după un meci care a durat două ore şi două minute.

La scorul de 3-2 pentru Bogdan, în decisiv, Swiatek a solicitat intervenţia fizioterapeutului pentru o accidentare la coapsa stângă. Această problemă nu a împiedicat-o pe sportiva poloneză să revină în decisiv de la 2-4.

Bogdan va primi pentru participarea la simplu un premiu de 75.000 de dolari australieni (54.000 de dolari americani) şi zece puncte WTA.

Ana Bogdan este a patra jucătoare română care părăseşte primul grand slam al anului în manşa inaugurală, după Mihaela Buzărnescu, Monica Niculescu şi Sorana Cîrstea. Doar Begu a obţinut, până în prezent, calificarea în turul al doilea, în timp ce Simona Halep joacă la ora transmiterii acestei ştiri cu estona Kaia Kanepi.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră