Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunţat, joi seară, că a fost finalizat controlul la Agenţia Naţională de Transplant, iar corpul de control al ministerului va elabora un raport în şapte zile, dar că există suspiciuni serioase că Spitalul Clinic Sfânta Maria a fost acreditat pentru transplant de plămân sub presiune politică, iar atacurile din partea unei părţi a eşichierului politic sunt un indiciu al acestui tip de presiune.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Corpul de control al ministrului a finalizat controlul pentru Agenţia Naţională de Transplant (ANT) şi elaborează raportul de control care va fi gata în şapte zile de acum încolo. Avem suspiciuni serioase că Spitalul Clinic Sfânta Maria a fost acreditat (pentru transplant  de plămâni, n.r.)  sub presiune politică, iar faptul că acum vedem atacuri dintr-o parte a eşichierului politic ne dă un indiciu despre ce presiuni politice vorbim", a spus ministrul Sănătăţii.

Potrivit ministrului, o minută a Agenţiei din iunie 2015 arată că la ANT au fost primite din partea pacienţilor care au nevoie de transplant pulmonar foarte multe sesizări şi reclamaţii în care membrii agenţiei sunt acuzaţi că sunt răuvoitori şi obstrucţionează realizarea transplantului pulmonar.

"O minută a Agenţiei din data de 26 iunie 2015 în care se vorbeşte despre situaţia transplantului pulmonar din România începe aşa: profesorul doctor Radu Deac informează membrii Consiliului Ştiinţific că la nivelul ANT au fost primite din partea pacienţilor ce au nevoie de transplant pulmonar foarte multe sesizări şi reclamaţii că suntem răuvoitori şi obstrucţionăm realizarea transplantului pulmonar. Domnul profesor admite faptul că este o situaţie care trebuie rezolvată cât mai urgent şi care are nevoie de foarte multă susţinere. Doctorul Zota este de părere că aceste tip de transplant este foarte dificil de realizat în România acum şi că trebuie constituită de urgenţă o comisie interdisciplinară în care să se realizeze situaţia reală, fonduri financiare, personal calificat, logistică, deoarece populaţia este indusă în eroare de anumite spoturi TV şi interviuri care apar în presă", a spus Voiculescu, citând minuta de la Agenţia Naţională de Transplant.

Potrivit lui Voiculescu, ANT a acreditat Spitalul Sfânta Maria pentru transplant pulmonar fără să existe în unitatea sanitară un compartiment de pneumologie, care să îngrijească pacienţii după transplant.

"Este adevărat că ANT a acreditat Spitalul Sfânta Maria în luna martie 2016 prin decizia numărul 4, ca urmare a unui raport de evaluare din februarie 2016. Reprezentantul ANT care a realizat întreaga documentaţie pentru acreditarea acestui centru de transplant pentru plămâni a fost un asistent medical de la Timişoara. După ce a fost acreditat Spitalul Clinic Sfânta Maria a constatat că nu putea avea grijă de pacienţii transplantaţi după efectuarea operaţiei pentru că în spital nu există un compartiment de pneumologie. Înfiinţarea acestui compartiment era esenţială şi obligatorie pentru urmărirea post operatorie", a adăugat ministrul Sănătăţii.

Totodată, ministrul Voiculescu a precizat că joi a avut o întâlnire cu reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Transplant, Victor Zota, Radu Deac şi Irinel Popescu.

"Astăzi am avut o întâlnire cu reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Transplant, cu domnul doctor Zota, cu domnul profesor Deac cu domnul profesor Irinel Popescu. De asemenea, am avut o întâlnire cu Eurotransplant (organizaţia europeană care intermediază prelevarea şi acordarea de organe, n.r.). Am avut patru medici din Olanda, Austria, Germania, Belgia. Am stabilit împreună că o comisie formată din reprezentanţi ai mai multor centre de transplant, din aceste centre şi altele, vom face un

audit în luna decembrie la Spitalul Sfânta Maria şi la celălalt centru,  pentru că este un alt centru care este cumva în competiţie cu Sfânta Maria şi care doreşte, de asemenea, să facă transplant pulmonar, pentru a ne asigura că avem parte de o opinie obiectivă asupra întregii situaţii,  precum şi recomandări pentru ca România să aibă un centru la standarde europene în domeniul de transplant de plămâni sau cel puţin să aibă un plan de cum ar putea  fi dezvoltat în perioada imediat următoare.  Am decis să nu începem activitatea la acest centru în interesul pacientului român, şi nu în defavoarea lui", a mai spus Voiculescu.

Întrebat cât costă un transplant pulmonar la Viena, ministrul a spus că în jur de 120.000 de euro cu transport cu tot, în condiţiile în care şi la Sfânta Maria costurile ar fi fost estimate, iniţial, la aceeaşi valoare.

"Un transplant pulmonar la Viena costă în jur de 120.000 de euro, asta include zborul cu avionul. De la Sfânta Maria am primit o primă cerere pentru decontare care era undeva la 110.000 sau 120.000 de euro. După aceea, am rugat o justificare a costurilor, iar răspunsul dumnealor a venit nu în cuvinte, ci în alte cifre. Dintr-o dată, costa 80.000 de euro. Apoi am cerut detalii despre costuri, dar nu am primit răspunsul", a adăugat Voiculescu.

Ministrul a mai spus că pe lista de aşteptare de la Viena sunt cinci pacienţi care necesită transplant de plămân.

"În acest moment sunt cinci pacienţi pe lista de aşteptare la Viena, la AKH. În general, durata medie de aşteptare pentru un transplant pentru plămâni la Viena este de circa 12 luni. Este valabil pentru majoritatea centrelor. Nu există o exclusivitate la AKH Viena, iar pacienţii pot să aibă mai multe oferte de la clinici din străinătate pentru transplant pulmonar. Există cinci-şase clinici din Europa la care se poate apela. Există nouă transplante la Viena cu plămâni din România. Înţelegerea (cu Eurotransplant, n.r.) a fost prelungită joi. Este esenţial să dezvoltăm competenţe de transplant de plămâni în România", a mai spus ministrul Sănătăţii.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.