Ministerul Afacerilor Externe anunţă rechemarea a trei consuli generali ai României, deciziile fiind aprobate în şedinţa de Guvern de joi. Conform MAE, cei trei consuli, numiţi în 2024, nu au operaţionalizat oficiile consulare, nerespectând niciunul dintre termenele discutate şi nici prelungirile agreate.
"În şedinţa de guvern de joi, 23 iulie 2026, a fost aprobată rechemarea consulului general al României la Sao Paolo (Republica Federativă a Braziliei), a consulului general la Nantes (Republica Franceză), şi a consulului general la Frankfurt pe Main (Republica Federală a Germaniei)", informează MAE.
Guvernul a aprobat rechemarea lui Florin Vodiţă din calitatea de consul general, şef al Consulatului General al României la Frankfurt pe Main, Republica Federală Germania, a lui Remus-Constantin Mărăşescu din calitatea de consul general, şef al Consulatului General al României la Nantes, Republica Franceză şi a lui Florin Tudorie din calitatea de consul general, şef al Consulatului General al României la Sao Paolo, Republica Federativă a Braziliei.
Consulii generali au fost numiţi în iulie 2024, având sarcina principală a deschiderii unor noi consulate generale ale României.
În procesul de evaluare a identificării şi a amenajării sediilor consulatelor din Sao Paolo, Nantes şi Frankfurt pe Main, oficiile consulare nu au fost operaţionalizate în 2024, în 2025 şi nici în noile termene agreate după prelungiri succesive.
Propunerile de rechemare au fost iniţiate de Ministerul Afacerilor Externe, aprobate de premierul Ilie Bolojan şi incluse pe agenda şedinţei de Guvern din 23 iulie.
Termenul de revenire în ţară este de până la 90 de zile.




























