Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, anunţă că, după consultări, a finalizat actul normativ pentru modernizarea relaţiilor de muncă. Documentul, pus în dezbatere publică, stipulează, între altele, folosirea semnăturii electronice la semnarea contractului de muncă, dar şi faptul că actele pot fi păstrate în arhiva electronică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”După consultări cu sindicatele şi patronatele, după discuţii cu antreprenori din Bucureşti şi din ţară am luat decizia de a face un pas major în ce priveşte digitalizarea relaţiilor de muncă şi, implicit, simplificarea derulării acestora.”, a scris, marţi seară, pe Facebook, Violeta Alexandru.

Aceasta anunţă că a finalizat actul normativ prin care, pentru prima dată în România:

• se va putea folosi semnătura electronică atât la semnarea cât şi la modificarea sau încetarea Contractului Individual de Muncă;
• se va putea folosi semnătura electronică la instructajul SSM inclusiv în cazul telemuncii;


• documentele se vor putea păstra în arhivă electronică;
• activitatea telesariatului, care nu va mai fi obligat să menţioneze locul în care prestează activitatea, se va putea verifica prin mijloace electronice;
• telesalariatul îşi va putea folosi propriul laptop/echipament pentru desfăşurarea muncii, prin acordul părţilor;
• angajatorul nu va mai fi obligat să răspundă pentru condiţiile de muncă alese de către telesalariat.

”Cred că astfel de măsuri salvează timpul cetăţenilor, reduc birocraţia şi sporesc încrederea în sistemul public. Las actul normativ în transparenţă pentru alte observaţii, dar sunt suficient de încăpăţânată să îl duc până la capăt indiferent de obstacole. Mai am şi reacţii menite să mă determine să renunţ, recunosc. Deja au apărut discuţii legate de obţinerea semnăturii electronice, cât de scumpă este şi de unde se va procura. Va exista o perioadă de tranziţie în care se va permite folosirea semnăturii olografe. Am o soluţie pentru sistemul public”, a mai scris Violeta Alexandru.

Aceasta afirmă că România trebuie să se modernizeze.

”Nu mai avem timp. Cu fiecare an care trece România rămâne în urmă faţă de alte ţări europene civilizate”, a mai scris Alexandru.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.