Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat că, până în data de 14 aprilie, au fost ocupate toate sloturile disponibile în centrele de vaccinare, iar din data de 1 aprilie nu au fost deschise alte sloturi deoarece nu există o perspectivă a numărului de doze, dar şi a momentului când acestea vor fi livrate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Până pe data de 14 aprilie s-au ocupat aproape toate sloturile disponibile, neavând un calendar de livrare pentru al doilea trimestru, practic din 1 aprilie nu am mai deschis alte sloturi la acest moment pentru că nu avem perspectiva atât a numărului de doze ca să stabilim câte sloturi vom deschide pentru programare, cât şi a momentului în care vor fi livrate. În momentul în care vom avea aceste date disponibile cu siguranţă în cel mai scurt timp vor fi disponibile locurile pentru programare şi după data de 14 aprilie”, a declarat Valeriu Gheorghiţă.

El a fost întrebat dacă România menţine obiectivul de a vaccina până în luna septembrie peste 10 milioane de persoane.

“E o situaţie de moment legată de diminuarea în săptămâna precendentă a numărului de doze alocate pentru România, este o situaţie cu care s-au confruntat toate ţările membre al Uniunii Europene care se supun aceluiaşi contract, numărul acestor doze a fost diminuat având în vedere dorinţa de creştere a capacităţii de producţie în perioada imediat următoare, au fost contractate în total peste 20 de milioane de doze de la compania Pfizer cu livrare până în luna septembrie, practic aceste doze vor fi livrate până în septembrie ceea ce ne va asigura posibilitatea de vaccinare a acestor persoane. Avem această perioadă de două, trei săptămâni în care fiecare doză care întârzie se regăseşte practic în ceea ce priveşte calendarul de vaccinare. (…) Vor fi recuperate zilele pentru că până la sfârşitul lunii martie vom avea acelaşi număr total de doze. Numărul de persoane vaccinate până la sfârşit de martie va fi acelaşi”, a transmis Gheorghiţă.

El a mai afirmat că aprilie rămâne luna când va începe şi a treia etapă de vaccinare.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.