Donald Trump a asigurat joi, în timpul unei discuţii cu presa la Casa Albă, că liderul rus Vladimir Putin „nu va ataca un teritoriu al NATO”, relatează AFP.
„Am avut discuţii constructive cu el. Nu va ataca un teritoriu al NATO”, a spus preşedintele american.
Aceste comentarii vin după ce Kremlinul a calificat joi drept „poveşti alarmiste” informaţiile apărute în presa americană, potrivit cărora directorul CIA s-a deplasat la Moscova în această săptămână pentru a avertiza Rusia să nu atace NATO. Moscova a considerat aceste informaţii lipsite de orice legătură „cu realitatea”.
Rusia, care duce din 2022 o ofensivă militară de amploare împotriva Ucrainei, a negat întotdeauna categoric orice intenţie de a ataca ţările NATO, alianţă militară a cărei expansiune până la graniţele ruseşti în ultimele decenii este considerată de Moscova o ameninţare existenţială.
Donald Trump a afirmat miercuri că vizita şefului CIA nu are legătură cu ameninţările ruseşti la adresa NATO, sugerând totuşi că aceasta ar avea o legătură cu Ucraina.




























