Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, afirmă, în cadrul vizitei la Chişinău cu ocazia Zilei Independenţei Republicii Moldova, că Ucraina apreciază sprijinul primit din partea celor două state vecine şi anunţă că Ucraina este dispusă să contribuie la dezvoltarea capacităţilor de apărare ale Republicii Moldova şi României.
”Atunci când eşti un vecin al Rusiei trebuie să poţi colabora cât mai strâns posibil cu toţi vecinii, cu toate naţiunile. Aceasta este o pre-condiţie cheie pentru a avea o securitate cât mai sigură şi pentru a putea să ne dezvoltăm ţările cât mai bine. Din păcate, toţi oamenii noştri s-au ciocnit de probleme, de atentate la independenţa noastră din cauza Moscovei. Toate aceste lucruri au rămas în trecut, de acum înainte noi ne vom asigura independenţa, libertatea şi ne vom asigura capacitatea de a ne dezvolta ţările, de a ne construi propriile vieţi în modul în care ne dorim”, a afirmat Volodimir Zelenski, în cadrul declaraţiilor susţinute alături de Maia Sandu şi Nicuşor Dan.
El şi-a exprimat gratitudinea faţă de sprijinul primit din partea Republicii Moldova şi a României, arătând că în ultimele ore 11 alerte aeriene au avut loc în Ucraina, pe fondul atacurilor ruseşti.
Zelenski a subliniat că apreciază deschiderea celor doi vecini ai Ucrainei, arătând că Ucraina este pregătită să contribuie la dezvoltarea capacităţilor de apărare ale României şi Republicii Moldova.
El a reafirmat că Ucraina îşi menţine scopul de a adera la Uniunea Europeană.
