10 milioane de euro din PNRR, destinaţi modernizării a peste 100 de cabinete de planificare familială, riscă să fie pierduţi, atrage atenţia deputatul USR Adrian Wiener, care acuză Ministerul Sănătăţii că nu face eforturile necesare pentru a se asigura că banii ajung la cabinetele medicale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
La 5 luni de la deschiderea apelului de finanţare, prin care pot fi finanţate cel puţin 119 cabinete de planificare familială au fost depuse doar 2 astfel de cereri. Aceste cabinete au un rol foarte important, dat fiind că România este pe primele locuri în UE în privinţa numărului de sarcini la adolescente, precizează USR. 
 
„Totul riscă să se oprească din cauza neutralităţii totale, a lipsei de implicare a Ministerului Sănătăţii. Ministrul Rafila, atunci când nu e în Cuba, este complet inert. Ministerul Sănătăţii, în afara rolului administrativ, prevăzut de lege, trebuie să fie un ferment, să informeze - să tragă chiar de oameni şi instituţii, să dea direcţii, să străpungă inerţii, să capitalizeze încredere să promoveze activ politici publice. Nu să aştepte din fotolii, nu să publice doar prin Monitorul Oficial”, transmite deputatul USR Adrian Wiener.
 
USR menţionează că pe lângă modernizarea cabinetelor de planificare familială, fondurile din PNRR erau destinate derulării unor campanii de educaţie pentru sănătatea reproducerii, implementate la nivel naţional, în special în zonele vulnerabile, ca şi perfecţionării cunoştinţelor personalului medical angajat în centrele de planificare familială.
 
România este pe locul al doilea în Europa în ceea ce priveşte numărul de sarcini la adolescente. Tinerele mame ajung să nu îşi mai continue studiile şi să fie astfel în risc de sărăcie şi de excluziune socială, mai afirmă USR. 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.