Decizia instanţei în cazul lui Călin Georgescu are consecinţe care depăşesc cu mult zona juridică şi poate deveni „muniţie” pentru bătăliile politice aflate în desfăşurare, consideră politologul Sergiu Mişcoiu, profesor la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. În opinia sa, hotărârea justiţiei riscă să alimenteze exact naraţiunea pe care susţinătorii lui Georgescu au construit-o în jurul fostului candidat la prezidenţiale: aceea a unui politician persecutat de instituţiile statului.
Mişcoiu spune că, indiferent de faptul că dosarul nu are, din punct de vedere juridic, legătură cu alegerile prezidenţiale anulate, efectele sale sunt inevitabil politice.
„Efectele politice nu fac decât aceea de a-l marginaliza şi mai mult pe Călin Georgescu, de a-l face din nou, dacă mai era nevoie, acel martir al cauzei poporului, sacrificat de către o parte a justiţiei, apărat de altă parte a justiţiei”, afirmă politologul.
Potrivit acestuia, susţinătorii lui Georgescu vor folosi decizia instanţei în propria lor construcţie politică. „Aceasta va fi naraţiunea făcută de susţinătorii săi şi nu ne putem aştepta decât ca aceştia, în primul rând, să jubileze în urma deciziei luate astăzi de instanţă şi, în al doilea rând, să folosească această decizie ca muniţie pentru bătăliile politice care sunt în desfăşurare”, spune Sergiu Mişcoiu.
„Va clama că a existat o instanţă care a fost clementă cu domnia sa”
Politologul anticipează că Georgescu şi susţinătorii săi vor interpreta orice evoluţie favorabilă în instanţă drept o confirmare a teoriei potrivit căreia există instituţii ale statului care îl persecută, dar şi instituţii care îi dau dreptate.
„Va spune, că a existat o instanţă, cel puţin, care a fost clementă cu domnia sa, fiindcă este, dacă va fi singura, unica instanţă necoruptă din România”, afirmă Mişcoiu.
În logica politică descrisă de acesta, apariţia unor decizii succesive favorabile lui Georgescu ar putea fi transformată de susţinătorii săi într-o dovadă că există o susţinere mai largă în interiorul societăţii.
„Vom avea până la urmă o confirmare a acestui război populist împotriva instituţiilor”, explică politologul.
În acelaşi timp, Mişcoiu consideră că instituţiile statului contribuie, prin astfel de episoade, la consolidarea imaginii politice pe care încearcă să o combată.
Politologul face însă o distincţie importantă între dimensiunea juridică a dosarului şi consecinţele sale politice. Chiar dacă dosarul nu ar avea nicio legătură cu alegerile prezidenţiale anulate, modul în care este perceput public poate produce efecte asupra scenei politice.
„Realitatea este aceea că acest dosar poate să n-aibă nimic de-a face cu alegerile prezidenţiale anulate în sine, să fie un caz oricum pus pe rol înainte ca Călin Georgescu să fie oficial candidat la Preşedinţie. Consecinţele sale sunt cu totul politice”, afirmă Mişcoiu.
Iar partea juridică, adaugă el, riscă să devină doar un punct de plecare pentru confruntarea politică.
Critici pentru Nicuşor Dan
Sergiu Mişcoiu analizează şi intervenţia publică a preşedintelui Nicuşor Dan în legătură cu dosarul. În opinia sa, şeful statului ar fi trebuit să manifeste mai multă prudenţă în raport cu un proces aflat pe rol.
Politologul admite însă că poziţia preşedintelui este complicată politic.
„Orice-ar face preşedintele acum ar fi interpretat ca fiind fie un act de răzbunare, fie de laşitate”, afirmă Mişcoiu.
Dacă preşedintele ar fi ales să nu comenteze, ar fi putut fi acuzat că este prea pasiv. Dacă a ales să vorbească, declaraţiile sale sunt interpretate ca o intervenţie într-un caz judiciar.Cu toate acestea, din perspectiva funcţiei prezidenţiale, Mişcoiu consideră că abţinerea ar fi fost preferabilă.
„Din punct de vedere constituţional, legal, din perspectiva postului prezidenţial, sigur că ar fi fost preferabil să se abţină”, spune Sergiu Mişcoiu.
Politologul admite însă că există şi o explicaţie politică pentru alegerea preşedintelui de a interveni.
„Din punct de vedere politic, dată fiind situaţia în care este, domnia sa a fost acuzat că devine preşedinte inactiv şi aşa mai departe, a crezut că este cu cale să se implice”, afirmă el.
Politologul admite însă că nici tăcerea nu ar fi eliminat complet interpretările politice. „Rămânea, desigur, interpretarea că preşedintele ascunde lucruri şi de aceea nu vrea să se războiască cu justiţia, nu vrea să pună la punct, din perspectiva funcţiei pe care o ocupă, justiţia şi aşa mai departe”, spune el.
„Oricum nu ar fi ieşit nimic bine”, conchide Mişcoiu.
Se poate vedea efectul deciziei instanţei în sondaje
O întrebare importantă este dacă această succesiune de evenimente poate avea un efect măsurabil asupra comportamentului electoral.
„Avem, dacă cercetările pot să arate destul de clar dacă există o înlănţuire cauză-efect între, de exemplu, creşterea susţinerii faţă de Călin Georgescu, creşterea intenţiei de vot faţă de AUR sau faţă de alt partid extremist şi decizia de justiţie.”
O asemenea legătură nu poate fi însă presupusă pur şi simplu, ci trebuie cercetată.
„Asta chiar se poate face şi pot fi organizate interviuri calitative care să ne arate dacă unii dintre alegători rezonează în acest fel, cum pare intuitiv că vor rezona”, afirmă politologul.
În analiza lui Mişcoiu apare însă şi ceea ce el numeşte un paradox. În opinia sa, informaţiile prezentate public despre dosar ar fi trebuit, în teorie, să afecteze imaginea lui Georgescu de politician care luptă împotriva sistemului.
„Paradoxul este că am avut totuşi de-a face cu un dosar care, prezentat public aşa cum a fost ieri, ne-a arătat că domnul Georgescu nu este acest cavaler pe cal alb, luptător cu sistemul”, spune Mişcoiu.
Mai mult, susţine politologul, informaţiile din dosar au arătat, în opinia sa, că Georgescu însuşi ar fi beneficiat de mecanismele sistemului pe care îl denunţă.
„Beneficiază de toate cotloanele nebuloase ale sistemului şi, practic, s-a ocupat cu lucruri care nu cred că fac cinste, cel puţin, ca să mă exprim eu, unui cetăţean al României”, afirmă el.
Mesajul transmis de dosar şi cel recepţionat de o parte dintre susţinătorii lui Georgescu au fost însă, potrivit politologului, radical diferite.
„Susţinătorii săi au văzut doar partea că domnul Georgescu este persecutat de o justiţie samavolnică, condusă de sistem, împotriva domniei sale”, spune Mişcoiu.
„Era logic să se întâmple aşa”, adaugă el.
„Ar fi fost preferabil să nu se producă arestarea”
Politologul îşi exprimă şi o opinie asupra măsurii de reţinere a lui Georgescu, considerând că, raportat la acuzaţiile prezentate public, ar fi fost preferabilă o altă abordare.
„Personal, cred că ar fi fost preferabil să nu se producă arestarea domnului Georgescu, ci doar punerea sa sub acuzare, dată fiind latura juridică respectivă”, afirmă Mişcoiu.
El se referă la reţinerea pentru 24 de ore şi spune că măsura i s-a părut disproporţionată în raport cu succesiunea evenimentelor.
„Nu este deloc o soluţie logică la înlănţuirea evenimentelor şi ne uităm la tipul de acuzaţii care au fost aduse”, spune politologul.
Mişcoiu adaugă că arestarea sau reţinerea, în astfel de cazuri, poate contribui tocmai la construirea imaginii de victimă pe care susţinătorii unui politician o pot transforma ulterior în capital politic.
În cazul lui Călin Georgescu, spune el, disputa juridică se suprapune astfel peste una politică deja existentă. Iar fiecare nou episod al dosarului poate fi reinterpretat de taberele politice în funcţie de propriile naraţiuni.



























