Trenul Roşiori Nord – Bucureşti Basarab a deraiat de o osie, vineri dimineaţă, la ieşire din staţia Zăvestreni, anunţă CFR Călători, care transmite că pasagerii sunt în afara oricărui pericol. Alte nouă trenuri staţionează în gările adiacente. Traficul feroviar a fost reluat, vineri la prânz.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE - ”Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că, începând cu ora 12:00, traficul feroviar a fost reluat în condiţii de siguranţă, între staţiile Zăvestreni şi Vadu Lat, unde în cursul acestei dimineţi, locomotiva trenului 9304 (CFR Călători) a deraiat, afectând firul II de circulaţie (fir I închis permanent pentru lucrări)”, a transmis CFR SA.

Potrivit sursei citate, în zona respectivă, CFR SA a acţionat entru ridicarea locomotivei şi readucerea liniei în parametri, astfel încât circulaţia feroviară să fie reluată în condiţii de siguranţă.

”Toate trenurile care au staţionat temporar în intervalul 05:40 - 12:00, în gara Vadu Lat şi în gările adiacente (Roşiori, Videle şi Bucureşti Nord) îşi vor relua circulaţia, urmând să ajungă la destinaţie cu întârziere”, a precizat compania.

Evenimentul va fi anchetat de o comisie de specialitate, care va stabili cauzele producerii deraierii.

ŞTIREA INIŢIALĂ - ”În cursul acestei dimineţi, 22 decembrie 2023, la ieşire din staţia Zăvestreni, în zona macazului, s-a produs deraierea de o osie a locomotivei trenului R 9304 Roşiori Nord – Bucureşti Basarab. Călătorii sunt în afara oricărui pericol şi vor fi preluaţi până la destinaţii cu automotoare îndrumate din staţia Bucureşti de către CFR Călători”, a anunţat CFR Călători.

Acolo s-au deplasat reprezentanţii autorităţilor care anchetează cauzele producerii acestui accident, conform reglementărilor în vigoare, precum şi echipa de intervenţie feroviară pentru eliberarea gabaritului.

Circulaţia celorlalte trenuri este temporar întreruptă în zona afectată şi se va desfăşura în funcţie de măsurile operative stabilite şi dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA.

Potrivit CFR Infrastructură, traficul feroviar este întrerupt între Zăvestreni-Vadu Lat. Trenul deraiat a afectat firul II de circulaţie, în condiţiile în care firul I este închis permanent pentru lucrări. Sunt afectate mai multe trenuri de călători, care staţionează in gările adiacente, până la redeschiderea circulaţiei (72, 9900, 10090, 11500, 1594, 79, 11612, 9002, 11614).
 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.