Nava-şcoală „Mircea” soseşte, la începutul săptămânii viitoare, în Portul Constanţa după o lună de marş în Marea Mediterană în care a parcurs peste 2.200 de mile marine. Nava-şcoală „Mircea” a părăsit joi, portul Izmir din Turcia, după o escală de trei zile, timp în care a fost deschisă spre vizitare, pentru a promova valorile şi tradiţiile marinăreşti ale României, precum şi învăţământul militar de marină românesc. Comandantul navei şi consulul general al României la Izmir au oferit o recepţie la bordul navei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
UPDATE - “Velierul a intrat în portul Izmir luni, cu cadeţii pe vergi, acostarea fiind onorată printr-un ceremonial de primire, din care a făcut parte şi fanfara militară a Primăriei oraşului Torbalı din provincia Izmir, fanfară care a învăţat Imnul României în numai cinci zile. Fanfara a interpretat mai multe cântece militare, imnul oraşului Izmir, precum şi imnurile Turciei şi României. Pentru toţi cei aflaţi pe navă, momentul cel mai emoţionant al ceremoniei a fost intonarea Imnului României”, a relatat Consulatul României la Izmir.
Ceremonia de primire a fost urmată de un mic dejun oferit de comandorul Mircea Târhoacă, comandantul Navei-şcoală, oficialilor prezenţi, printre care vice-guvernatorul provinciei Izmir, Hulusi Doğan, şefa Reprezentanţei MAE la Izmir, ambasador Naciye Gökçen Kaya, reprezentanţi ai primăriei Torbali, însoţiţi de consulul general al României la Izmir, Mioara Ştefan.
 
De asemenea, au fost organizate vizite ale echipajului şi cadeţilor de la bord la Muzeul Naval din Inciraltı/Izmir, la Cetatea istorică Efes, la Casa Feciarei Maria din Selçuk, în pitorescul sat Şirince, precum şi în staţiunea turistică Kuşadası, inclusiv în Parcul Sinaia din această localitate. 
Comandantul navei şi consulul general al României la Izmir au oferit o recepţie la bordul navei, cu participarea a peste 100 de persoane, printre care şefa Reprezentanţei MAE la Izmir, ambasador Naciye Gökçen Kaya, şeful de Stat Major de la Comandamentul terestru al NATO – LANDCOM Izmir, general-locotenent Mustafa Oğuz, reprezentanţi ai statelor prezente la LANDCOM, şeful de Stat Major al Comandamentului Zona Navală de Sud, contraamiral Fatih Sezal, consuli generali şi onorifici, reprezentanţi ai mediului de afaceri, academic, mass-media. Consulul general al României la Izmir, Mioara Ştefan, a salutat prezenţa velierului la Izmir, apreciind că escala de trei zile reprezintă cel mai frumos cadou pe care România îl face Turciei la celebrarea Centenarului proclamării republicii. 
 
 
Totodată, ambasadoarea Naciye Gökçen Kaya a evocat relaţiile excelente dintre cele două ţări, în toate domeniile, şi a mulţumit pentru acest cadou oferit de România cu ocazia Centenarului Republicii. Naciye Gökçen Kaya şi-a reamintit cu plăcere cei doi ani petrecuţi în urmă cu peste trei decenii în Bucureşti, când tatăl său a fost ataşat militar la Ambasada Turciei în România, subliniind importanţa acelei perioade, deoarece a fost momentul în care a ales să urmeze cariera diplomatică.
Nava-şcoală „Mircea”, desemnată, în 2019, Ambasador Onorific al României pe Mările şi Oceanele Lumii şi, în 2022, Ambasador al României Sustenabile, a fost construită în perioada 1938-1939 pe un şantier naval din Germania şi a fost botezat "Mircea" după numele domnitorului şi voievodului Ţării Româneşti între 1386-1418, sub a cărui domnie navigaţia autohtonă şi comerţul maritim au cunoscut o mare dezvoltare, extinzându-se dincolo de Marea Neagră, în Marea Egee şi Marea Mediterană. Nava are în provă, sub bompres, un galion reprezentându-l pe domnitor. În perioada septembrie 1944-mai 1946, s-a aflat în captivitate în URSS. În 1976, a fost prima navă a Marinei Militare care a executat traversada Oceanului Atlantic pentru a reprezenta România la sărbătorirea Bicentenarului Independenţei SUA. De atunci, a mai efectuat alte 2 traversade, în 2004 şi în 2009.
ŞTIREA INIŢIALĂ - Forţele Navale Române au anunţat vineri, printr-un comunicat de presă, că nava-şcoală „Mircea” acostează luni, la ora 11:00, în portul militar Constanţa, după ce a desfăşurat un marş de instrucţie de 28 de zile, în Marea Mediterană. 
La bordul velierului se află 64 de studenţi din anul al II-lea de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, precum şi zece studenţi străini de la academii navale partenere din Bulgaria, Polonia, Turcia, Letonia, Italia şi Spania. 
“Pentru cei 76 de studenţi români şi străini de la bord, experienţa marşului cu nava-şcoală Mircea a reprezentat oportunitatea de adaptare la condiţiile vieţii de pe mare şi aprofundarea importanţei lucrului în echipă. Cu ajutorul instructorilor militari, studenţii şi-au dezvoltat cunoştinţele şi deprinderile marinăreşti, prin desfăşurarea de activităţi complexe precum braţarea vergilor sau lucrul în arboradă, pentru întinderea şi strângerea velelor. De asemenea, studenţii militari au dublat serviciile de cart pe navă, au luat parte la exerciţii ample de vitalitate a navei şi au explorat instalaţiile şi echipamentele de la bord”, au transmis Forţele Navale.
Nava-şcoală „Mircea” a plecat din portul Constanţa pe data de 3 iulie, iar pe parcursul marşului a efectuat escale de reprezentare în porturile Pireu (Grecia), Taranto (Italia) şi Izmir (Turcia), parcurgând, în total, peste 2.200 de mile marine.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.