Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunţat că aproximativ 519.000 de dosare de pensii au fost evaluate şi digitalizate până în prezent, susţinând că, dacă procedura începe în 2019, până în prezent ar fi fost cel puţin două milioane de dosare transformate în format electronic. Turcan a menţionat că, pe cele o mie de locuri disponibile suplimentar în casele de pensii pentru acest proces de digitalizare, s-au înscris peste 6.000 de persoane.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Până în acest moment, avem aproximativ 519.000 de dosare evaluate şi digitalizate, adică din dosare cu şină am ajuns într-un format electronic, asigurat cu resurse proprii şi în parteneriat instituţional. Şi nu pot să nu mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă acest lucru începea, aşa cum era prevăzut în lege, în anul 2019. Probabil că acum am fi avut minim, cu toată îngăduinţa, 2 milioane de dosare digitalizate şi evaluate", a declarat Raluca Turcan, marţi seară, la Digi 24, întrebată despre recalcularea pensiilor.

Ea a spus că a fost suplimentat personalul caselor judeţene de pensii.

"Astăzi s-a încheiat procedura de depunere a dosarelor şi pentru cele o mie de locuri suplimentare pentru oameni care să intre în procesul de digitalizare s-au înscris 6.058. Aşadar şase pe loc, doar în procedura de depunere a dosarelor", a punctat ministrul Muncii.

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, anunţa, săptămâna trecută, că personalul din casele de pensii va fi suplimentat cu 1.000 de posturi pe o perioadă determinată, până la 30 decembrie 2022, doar pentru evaluarea dosarelor de pensii, recrutările înceapând în 27 august. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.