Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a afirmat, marţi, la Conferinţa consilierilor de gen din Ministerul Apărării Naţionale, că MApN sprijină şi promovează accesul liber şi egal la toate nivelurile ierarhice, pentru femei şi bărbaţi, civili sau militari, pe baza performanţei şi a profesionalismului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conferinţa consilierilor de gen din Ministerul Apărării Naţionale s-a desfăşurat, marţi, la Palatul Cercului Militar Naţional, din Bucureşti. Organizată în marja Zilei Internaţionale a Femeilor, 8 martie, şi destinată consilierilor de gen desemnaţi în cadrul structurilor din Ministerul Apărării Naţionale, conferinţa a avut scopul de a spori vizibilitatea femeilor din sectorul de apărare şi de a realiza o primă analiză a stadiului integrării perspectivei de gen în structurile militare, arată MApN.

Un alt punct pe agenda de lucru a fost discutarea stadiului planului de măsuri al evenimentelor subsumate Copreşedinţiei Reţelei Globale a Punctelor focale naţionale pe domeniul Femeile, pacea şi securitatea.

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat, în deschiderea lucrărilor, că egalitatea de gen reprezintă o prioritate pentru Guvernul României şi că, în calitatea sa de participant la misiuni NATO, UE, ONU şi OSCE, statul român recunoaşte şi integrează perspectiva de gen în toate aspectele legate de activitatea de securitate şi apărare naţională.

”Ministerul Apărării Naţionale sprijină şi promovează accesul liber şi egal la toate nivelurile ierarhice, pentru femei şi bărbaţi, civili sau militari. Singurele criterii sunt cele de performanţă şi profesionalism. Nu există nicio limitare în ceea ce priveşte participarea şi selecţia femeilor pentru poziţii permanente în cadrul reprezentanţelor militare româneşti pe lângă organizaţiile internaţionale sau pentru funcţii de comandă ori execuţie în unităţi naţionale sau dislocate în afara ţării”, a apreciat Angel Tîlvăr, precizând că în Armata României există structuri conduse de femei, începând de la unităţi militare, spitale militare şi până la structuri centrale.

De asemenea, el a reamintit că instituţia militară şi-a asumat rolul de coordonator al implementării Agendei Femeile, Pacea şi Securitatea la nivel naţional şi că MApN a fost desemnat Punct Focal Naţional pentru acest domeniu - care asigură legătura cu organizaţiile internaţionale şi coordonarea activităţilor instituţiilor naţionale cu responsabilităţi în domeniu - şi a fost ales preşedinte al Grupului Naţional de Implementare a Strategiei naţionale şi a Planului naţional de acţiune.

”Paşii importanţi parcurşi de România în implementarea acestui domeniu au făcut ca ţara noastră să deţină, în acest an, alături de Statele Unite ale Americii, copreşedinţia Reţelei Globale a Punctelor focale naţionale pe domeniul Femeile, pacea şi securitatea, constituită la nivelul Organizaţiei Naţiunilor Unite”, a arătat Tîlvăr.

La eveniment au participat secretarul de stat pentru relaţia cu Parlamentul şi calitatea vieţii personalului, Eduard Bachide, şi subsecretarul de stat în Agenţia Naţionale pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi, Simona Butacu. Activitatea a fost organizată de Biroul pentru Managementul problematicii de gen din Ministerul Apărării Naţionale, structură a Departamentului pentru relaţia cu Parlamentul şi calitatea vieţii personalului.

În anul 2023, România şi Statele Unite ale Americii vor exercita copreşedinţia Reţelei Globale a Punctelor focale naţionale pe domeniul Femeile, pacea şi securitatea (WPS –FPN, Women, Peace and Security Focal Points Network).

Ministerul Apărării Naţionale, coordonator naţional al implementării Agendei Femeile, pacea şi securitatea la nivel naţional, asigură legătura cu organizaţiile internaţionale şi gestionează activităţile instituţiilor naţionale cu responsabilităţi în domeniu, prin Grupul Naţional de Implementare (GNI) a Strategiei naţionale şi a Planului naţional de acţiune, format din reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Externe, Agenţiei Naţionale pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Serviciului de Protecţie şi Pază şi Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.