Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a precizat că, la unul dintre punctele de la Romexpo, procesul de vaccinare a început cu întârziere din cauza unui utilizator care nu a reţinut datele de autentificare. "Sistemul informatic nu a înregistrat nicio problemă", a arătat STS.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Reprezentanţii STS au transmis, miercuri, că procesul de vaccinare de la Romexpo a început cu întârziere la unul dintre puncte din cauza unui utilizator care nu a reţinut datele de autentificare.
 
"Sistemul informatic nu a înregistrat nicio problemă. Atât platforma informatică, precum şi tabletele din zona de înregistrare sunt funcţionale", a subliniat STS.
 
Primele două centre de vaccinare de la Romexpo, cu zece puncte, au fost deschise miercuri. În total, acolo vor funcţiona 12 centre, cu 64 de puncte de vaccinare, fiind cel mai mare centru de vaccinare din România.

În aceste centre sunt stabilite fluxuri clare pentru persoanele care se vor prezenta la vaccinare. Există o zonă de primire în care oamenii sunt înregistraţi, o zonă de aşteptare, zona de vaccinare propriu-zisă şi o zonă de aşteptare post-vaccinare, toate cu respectarea distanţei sociale.

"În Sectorul 1 vom avea cel mai mare centru de vaccinare din România în care vor putea fi imunizate în condiţii de siguranţă până la 3.000-4.000 de persoane zilnic. Vaccinarea şi respectarea în continuare a măsurilor de prevenţie reprezintă singurele soluţii prin care putem stopa răspândirea virusului în comunitate. Sănătatea noastră, a tuturor, depinde de numărul celor care se vaccinează şi care conştientizează că numai aşa putem opri pandemia”, a declarat primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.

În prezent, în Sectorul 1 sunt stabilite 12 centre cu un număr de 64 de puncte de vaccinare. Acestea sunt situate la Romexpo: Pavilionul CITY Hub – 1 centru cu 6 puncte de vaccinare; Pavilionul Dispecerat – 1 centru cu 4 puncte de vaccinare; Pavilionul Presă – 1 centru cu 4 puncte de vaccinare; Pavilionul C2 – 9 centre cu 50 puncte de vaccinare.

Centrele de vaccinare din cadrul Romexpo vor fi deschise etapizat, în baza deciziei instituţiilor care coordonează campania de vaccinare, mai arată sursa citată.

Centrele de la Romexpo au fost vizitate, marţi, şi de preşedintele Klaus Iohannis.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.