În România au loc zilnic aproximativ 62 de amputaţii în rândul persoanelor cu diabet, iar o echipă multidisciplinară care să includă şi un podiatru, specialistul care se ocup de sănătatea piciorului, ar însemna reducerea cu până la 85% a amputaţiilor la nivelul membrelor inferioare, a declarat, marţi, biochimistul Norina Gâvan, preşedintele Asociaţiei de Podiatrie, la dezbaterea organizaţiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Reducerea ratei amputaţiilor asociate diabetului zaharat, la nivel naţional, reprezintă cel mai important obiectiv, având în vedere că zilnic, în România, se produc aproximativ 62 de amputaţii în rândul persoanelor cu diabet. O echipă multidisciplinară care să includă şi un podiatru ar însemna reducerea cu până la 85% a amputaţiilor la nivelul membrelor inferioare, potrivit datelor de specialitate. Asociaţia de Podiatrie face, din 2015, toate demersurile necesare formării de specialişti în podiatrie, în vederea asigurării intervenţiei podiatrice specifice, în abordarea, tratamentul şi îngrijirea piciorului diabetic”, a declarat Norina Gâvan, doctor în biochimie medicală, preşedintele Asociaţiei de Podiatrie, la dezbaterea „Podiatria în România” organizată, în contextul Zilei Internaţionale a Podiatrului, marcată anual pe 2 mai, la iniţiativa Federaţiei Internaţionale a Podiatrilor, pentru recunoaşterea aportului îngrijirii medicale asigurate de podiatri pentru persoanele cu probleme de sănătate la nivelul piciorului.

În ceea ce priveşte factorii de risc pentru apariţia piciorului diabetic, ulceraţiile sunt prezente la 15 - 25% dintre persoanele cu diabet zaharat din întreaga lume, cu o rată de recidivă de 50-70%, în cinci ani. Ulceraţiile reprezintă traumatisme care apar la nivelul ţesuturilor piciorului şi se pot infecta, devenind periculoase pentru sănătatea şi viaţa persoanei afectate, a adăugat Gâvan.

Apariţia ulceraţiilor piciorului în cazul persoanelor cu diabet zaharat se asociază unor factori de risc precum: neuropatia periferică, boala arterială periferică, limitarea mobilităţii articulare, deformarea piciorului, presiunea anormală la nivel plantar, traumatismele cutanate minore, antecedentele personale de ulceraţie sau amputaţie, arată specialiştii. Aceştia mai afirmă că prezenţa neuropatiei şi a ulceraţiior la nivelul piciorului fac necesară o evaluare de specialitate periodică, metodele de profilaxie implicând educaţia pacientului privind încălţămintea, descărcarea presională şi igiena locală.

Pe plan mondial peste un milion de persoane cu diabet suferă o amputaţie la nivelul piciorului, 80% dintre acestea fiind precedate de leziuni ulcerative şi infecţii, potrivit datelor de specialitate. Bărbaţii prezintă un risc mai ridicat de amputaţie decât femeile, prezenţa ulceraţiilor crescând riscul de deces.

O altă categorie aparte de probleme de sănătate a piciorului, care intră în atribuţiile podiatrului sunt cele asociate sportului. În cazul sportivilor în special, dar şi al celorlalte persoane care practică activităţi sportive, membrele inferioare sunt mult mai solicitate şi sunt supuse unui risc mai ridicat de accidentări, leziuni şi alte probleme complexe la nivelul piciorului. Podiatrul poate ajuta în gestionarea diverselor afecţiuni care pot apărea, având rolul de prevenire, diagnosticare şi tratare a leziunilor legate de sport sau de exerciţii fizice. Printre acestea se numără: tendinita ahiliană, dureri ale genunchilor, fasciita plantară, întinderi ale muşchilor gambei, mai spune preşedintele Asociaţiei de Podiatrie. De exemplu, în cazul alergatului, pot interveni disfuncţionalităţi ce ţin de biomecanica piciorului, care pot fi identificate în cadrul unei examinări de specialitate, de către podiatru.

Un profesionist în îngrijirea piciorului poate determina, prin efectuarea unor evaluări şi teste specifice, dacă alinierea picioarelor şi stabilitatea piciorului sunt normale şi adecvate pentru a practica un anumit sport. Podiatrul este specialistul care are grijă de sănătatea picioarelor. Mai precis, acesta este profesionistul care asigură îngrijirea de specialitate, de la prevenţie, la diagnostic şi tratamentul propriu-zis pentru afecţiunile piciorului, ale gleznei şi ale structurilor conexe ale piciorului, de la bătături, calozităţi, monturi, picior de atlet, dureri de călcâi, unghii încarnate sau ulceraţii ale piciorului diabetic, podiatrul este specialistul pregătit să ofere îngrijirea necesară, adecvată acestor probleme de sănătate a piciorului. Specialistul podiatru are atribuţii variate, care includ atât rutina de îngrijire a piciorului sănătos, ca metodă de prevenţie a bolilor piciorului, cât şi rutina de îngrijire a piciorului persoanei cu neuropatie diabetică şi picior diabetic, arată experţii.

De la aprecierea factorilor de risc, la evaluarea încălţămintei şi recomandări aferente, de la realizarea screening-ului de neuropatie diabetică şi arteriopatie diabetică, la oferirea tratamentului de prevenire a piciorului diabetic, până la efectuarea operaţiunilor de debridare a ulceraţiilor, tratamentul infecţiilor şi îndrumarea pacienţilor către intervenţii din alte specialităţi, toate aceste sarcini îi revin podiatrului.

Asociaţia de Podiatrie îşi propune promovarea podiatriei în România, dezvoltarea şi recunoaşterea meseriei de podiatru, alături de informarea şi educarea populaţiei în domeniul îngrijirii eficiente a picioarelor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.