Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunţă vineri că a emis astăzi Autorizaţia de Construire pentru lucrările pe cei 48,08 km, între Ronaţ Triaj şi Arad, dar şi pe cei 6,17 km de cale ferată dintre Aradu Nou şi Glogovăţ. Contractul, finanţat prin PNRR, are o valoare de 2,18 miliarde de lei (fără TVA) şi prevede o perioadă de execuţie a lucrărilor de 36 de luni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Start modernizării Lotului 4 (54,25 km) al liniei feroviare Caransebeş-Timişoara-Arad! Am emis astăzi Autorizaţia de Construire pentru lucrările pe cei 48,08 km, între Ronaţ Triaj şi Arad, dar şi pe cei 6,17 km de cale ferată dintre Aradu Nou şi Glogovăţ”, scrie ministrul pe Facebook.

Sorin Grindeanu precizează că pe traseul acestui tronson de cale ferată, care tranzitează judeţele Timiş şi Arad, se va lucra inclusiv la suprastructură şi terasamente, 3 poduri, 53 podeţe şi 7 pasaje, consolidări, arhitectură şi rezistenţă şi relocarea şi protejarea utilităţilor.

”Contractul, finanţat prin PNRR, are o valoare de 2,18 miliarde de lei (fără TVA) şi prevede o perioadă de execuţie a lucrărilor de 36 de luni”, afirmă Grindeanu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.