Societatea de Transport Bucureşti anunţă că, în perioada 10-16 ianuarie, va fi înlocuit sistemul digital de plată cu un altul mai performant

Societatea de Transport Bucureşti anunţă că, în perioada 10-16 ianuarie, va fi înlocuit sistemul digital de plată cu un altul mai performant
Foto: Societatea de Transport Bucureşti - STB SA Facebook

Reprezentanţii Societăţii de Transport Bucureşti (STB) anunţă că, în intervalul 10 - 16 ianuarie, va fi îmbunătăţit sistemul digital de plată cu unul mai performant, iar în această perioadă, din motive tehnice aplicaţia InfoTB si plăţile cu card bancar contactless la validatoarele din vehicule vor suferi disfuncţionalităţi.

„Îmbunătăţim sistemul digital de plată!  Pentru a răspunde cerinţelor călătorilor, STB va aduce îmbunătăţiri sistemului de plată digitală. Astfel, în perioada 10 – 16 ianuarie 2024, înlocuim sistemul de comunicaţii cu altul mai performant”, arată o postare de miercuri, pe pagina de Facebook a Societăţii de Transport Bucureşti.
 
Sursa citată mai spune că, în această perioadă, din motive tehnice aplicaţia InfoTB si plăţile cu card bancar contactless la validatoarele din vehicule vor suferi disfuncţionalităţi.
 
„Ne cerem scuze pentru neplăcerile cauzate. Asigurăm călătorii ca personalul de control din teren va ţine cont de aceste disfuncţionalităţi ale sistemului de plată, în intervalul menţionat. Lucrăm, zi de zi, pentru a îmbunătăţi calitatea serviciului de transport public! Modern. Digital. Mai rapid. Acesta este noul STB!”, mai precizează sursa menţionată.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră