Sindicatul Europorl afirmă, luni, că, după doar o lună de folosire, noile uniforme se deteriorează. Potrivit sindicaliştilor, pantalonii s-au rupt, jachetele s-au uzat, iar inscripţiile cu “Poliţia” s-au dezlipit.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”De un an de zile semnalăm sub diferite forme probleme în privinţa noii uniforme pe care Poliţia Română vrea să o achiziţioneze. De la licitaţii anulate şi până la caiete de sarcini întocmite necorespunzător, temerea noastră s-a materializat când absolvenţii şcolilor de agenţi de poliţie au primit în 2022 noua uniformă”, susţin, luni, sindicaliştii, într-o postare pe Facebook.

Potrivit acestora, materialele folosite nu corespund cu cele prezentate.

”Colegii semnalează deja situaţii în care, la o lună de la utilizare, pantalonii s-au rupt, jachetele s-au uzat la contactul cu dotările de pe centură, iar inscripţiile cu “Poliţia” s-au dezlipit”, au mai transmis sindicaliştii, distribuind fotografii cu uniformele deteriorate.

Sindicatul Europol a adăugat că, nici după 20 de ani, Poliţia Română ”nu este capabilă să facă un mic efort şi să se asigure că zecile de milioane de lei destinate noii uniforme sunt cheltuite legal şi eficient”.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.