Dr. Andreas Vitoulkas, medic specialist obstetrică ginecologie, a declarat, marţi seară, că până în prezent au fost depuse peste 5.500 de dosare în Programul naţional de fertilizare in vitro şi a atras atenţia că numărul naşterilor a scăzut. În ultimul an s-au născut cei mai puţini copii din ultimii 100 de ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Întotdeauna vorbim de probleme de natalitate. Şi cifrele arată foarte clar că în ultimul an s-au născut cei mai puţini copii de ultimii 100 de ani. Cu alte cuvinte, să vorbim aşa, cât se poate de clar pe înţelesul tuturor, astăzi mai mulţi oameni mor decât oamenii care se nasc în România. Şi, din păcate, nu e doar în România, este o tendinţă globală. Şi, pe din altă parte, sunt foarte multe cupluri care vor să aibă un copil, dar nu pot. Dar gândiţi-vă, la ora actuală, 20% din cupluri, adică unul din 5 cupluri practic are o problemă de a obţine o sarcină pe calea naturală. Adică încearcă mai mult de un an de zile şi n-au niciun rezultat. Şi vă daţi seama, pe o parte avem nevoie de mai mulţi copii, pe de-o altă parte sunt oamenii care doresc copii, dar nu poat să-i aibă. Şi ei trebuie susţinuţi”, a declarat Andreas Vitoulkas, marţi seară, la Medika TV.

Un tratament pentru un astfel de cuplu cu probleme de fertilitate depăşeşte 5.000 de euro.

”Trebuie sustinuţi. Din păcate, tratamentele, şi când vorbim de tratamente, unul dintre acelea este şi fertilizarea in vitro, este un tratament care are costuri destul de mari. Gândiţi-vă că o procedură de fertilizare in vitro cu tratament, depăşeşte 5.000 de euro cu totul. Şi vă daţi seama că este o sumă, nu este tocmai la îndemâna oricui”, a spus Andreas Vitoulkas.

Medicul Andreas Vitoulkas a precizat că tot mai multe cupluri din România sunt ajutate să aibă un copil prin Programul naţional de fertilizare in vitro. Înscrierile în acest program se mai pot face până în data de 30 noiembrie 2025.

”Depunerea dosarului se termină pe 30 noievbrie sau mai devreme dacă se alocă deja 6.600 de locuri care sunt disponibile. (...) Până acum, dacă ţin minte, au ajuns peste la 5.500 de dosare. Deci se va epuiza. Nu vorbim de o terapie sau procedură, o operaţie estetică, că vrem să aratăm mai frumos, sau lucrurile care... pur şi simplu sunt nişte cupluri care nu au obţinut o sarcină şi nu au un copil”, a declarat Andreas Vitoulkas.

El a precizat că şi femeile singure pot intra în acest program, însă de nevoie de un donator de spermă.

”Pentru femeile care sunt singure, singura modalitate este cu donator de spermă. Există legislaţia la ora actuală, este un proces destul de uşor. Deci, şi ele pot să intre la procedură pe programul naţional, doar că acolo există şi o rubrică fără partener şi atunci este varianta cu donator de spermă”, a mai declarat Andreas Vitoulkas.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.