Sorin Ibric, medic primar chirurgie oro-maxilo facială (OMF) în cadrul secţiei de ORL de la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias, a atras atenţia la dezbaterea Cancer Survivor 360, că patologia malignă reprezintă o parte importantă a specialităţii OMF şi că din anul 2018 când s-a schimbat în nomeclatorul de clasificare a patologiior maline în sfera OMF şi ORL, s-a introdus şi tumora malignă HPV pozitivă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

HPV-ul şi legătura lui cu patologia malignă în sfera OMF, în special în orofaringe sunt studiate încă de acum 100 de ani, dar progresele au început să apară acum 40 de ani şi mai ales după anii 2000, când au fost descoperite mecanismele de acţiune.

,,HPV-ul odată grefat la nivelul mucoasei orale în stratul scuamos determină nişte modificări şi înlesneşte proliferalea malignă. Apare în diverse forme, în general în orofaringe, dar şi în nazofaringe şi mai ales amigdalian”, a explicat dr. Sorin Ibric, medic primar chirurgie oro-maxilo facială în cadrul secţiei de ORL de la Spitalul  Universitar de Urgenţă Elias.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou

Au început să apară în urmă cu câţiva ani mai multe cercetări în acest domeniu.

,,A apărut un studiu, în care a fost inclus şi un coleg de-al nostru, orelist, plecat în stăinătate, care demonstrează prevalenţa în creştere a cancerului HPV la nivelul lojelor amigdaliene. Au început să apară, sigur, studii pilot şi în România, din păcate, încă nu sunt extrem de bine standardizate, ca să avem o constanţă a rezultatelor şi să putem compara diferitele metode de diagnostic şi de tratament. Colegii noştri din Australia s-au mişcat cel mai bine şi la nivel global şi au introdus politica de vaccinare atât la băieţi şi la fete. Şi au reuşit. S-a redus cancerul cervical cauzat de HPV pozitiv undeva până la o treime, iar prin alte studii s-a arătat că ar fi spre eradicare acest HPV pozitiv cancer”, a afirmat dr. Sorin Ibric.

Medicul a povestit despre un caz în care o banală leziune pe limbă s-a dovedit a fi la o tânără pacientă cu HPV pozitiv o  tumoră malignă.

,,Sigur, în specialitatea noastră, tratamentul chirurgical este de primă intenţie şi tratamentul chirurgical este destul de agresiv. Vestea bună care se conturează este că această patologie malignă HPV pozitivă răspunde mai bine la tratament şi la această pacientă, care este o supravieţuitoare a luptei cu această patologie, la fel a fost. Întotdeauna trebuie să testăm şi partenerii de viaţă. Soţul doamnei s-a dovedit a avea o infecţie genitală, HPV pozitivă”, a spus specialistul OMF.

Dr. Sorin Ibric a explicat că examenul diagnosticul final în cazul cancerelor din sfera ORL/OMF în care există infecţia HPV se prin diferite proceduri de fenotipare, genotipare şi că sunt necesare examene de screening la nivel naţional sau larg răspândite în cabinetele de ORL, dar chiar şi în cabinetele de stomatologie.

,,Vaccinul reprezintă în continuare piesa de atac principală, atât profilactic, la pacientele sau pacienţii care au deja HPV, cât şi la aceia cu boala manifestă. Avem nevoie de cât mai multă lume, nu numai noi, medicii, să tragă un semnal de alarmă, ca să putem implementa măsurile de screening şi de profilaxie necesare. Trebuie să avem un screening, trebuie să facem o profilaxie, sunt extrem de importante ca să nu ajungem la pacienţi din ce în ce mai tineri cu boala manifestă”, a mărturisit dr. Sorin Ibric.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.