Au fugit de bombardamentele din Siria, au întâmpinat pericole în drumul către Europa, dar nu au vrut să se despartă - o familie de refugiaţi sirieni - parinţii şi trei copii - povesteşte cum a ajuns la centrul de la Galaţi şi cum a început să se gândească deja cu speranţă la viitor. Ei spun că au auzit că este rău în România, însă când au ajuns aici au constatat că este ”foarte bine”, fiind primiţi bine chiar şi de oamenii de pe stradă.
Printre cei 15 refugiaţi de origine siriană şi yemenită care au ajuns la începutul lunii la Centrul Regional pentru Solicitanţii de Azil din Galaţi se află şi Mohamed Aboaisa, în vârstă de 39 de ani, din Siria. El a venit împreună cu familia - soţia şi cei trei copii ai lor, cel mai mic având doar şapte luni.
Bărbatul povesteşte că înainte de izbucnirea războiului din Siria familia sa avea un trai bun.
”Înainte de război aveam o viaţă foarte bună, aveam şi un viitor înainte, eram foarte fericit. Eram şef bucătar. După, pentru ce să mai rămânem? Nu este pace. Oricând poate să vină o bombă sau o rachetă asupra ta, fără niciun motiv”, spune Mohamed Aboaisa.
El mai afirmă că a plecat din Siria pentru siguranţă, pentru viitorul copiilor săi, al familiei sale, precizând că nu a dorit să se implice în conflictul din ţara sa, întrucât nu are niciun motiv să omoare pe nimeni.
”Nu vreau să mă amestec în război, nu vreau să omor pe nimeni, nu aveam nevoie să lupt. Dar dacă nu mă încadram în armată, mă luau alţii şi atunci trebuia să lupt cu ceilalţi. Nu am niciun motiv să omor pe nimeni”, spune bărbatul.
Astfel, în urmă cu aproximativ trei luni a luat decizia să părăseacă Siria, alături de soţia sa, Khaeirie, de 37 de ani, şi de cei trei copii - o fată şi un băiat gemeni, de patru ani, şi un băieţel de şapte luni.
Au plecat cu 9.000 de dolari în buzunar, o parte economisiţi, o parte împrumutaţi, iar peste tot unde au ajuns li s-au cerut bani pentru a putea merge mai departe către Europa.
Bărbatul povesteşte că drumul a fost greu şi s-a gândit de mai multe ori să se întoarcă acasă, în Siria.
”Acum aproximativ trei luni am plecat din Siria, pe jos, cu maşina, cu vaporul, cu toate. Am trecut prin Siria, Liban, Turcia, Grecia şi România. Cel mai greu a fost prin două puncte. Când am traversat Siria în Turcia, am făcut trei ore pe jos, după aceea când am traversat marea din Turcia spre Grecia. Pe drum, călăuza nu ne-a lăsat deloc să ne odihnim, spunea repede-repede. M-am gândit de mai multe ori să ne întoarcem. Greu a fost când am trecut din Siria spre Turcia, prin pădure, ne-am rătăcit şi nu mai ştiam cum să ne întoarcem. Şi pe vapor când eram ne-am rătăcit, dar ne-au ajutat pescarii de acolo. Am stat trei ore şi jumatate cu vaporul care a început să se scufunde. Tot drumul mi-a fost frică, dar mai mult când eram pe mare, eram foarte mulţi pe un vapor mic”, a mai spus Mohamed Aboaisa.
La un moment dat, mărturiseşte bărbatul, i-a sugerat soţiei să rămână cu cei trei copii în Liban, iar el să continue drumul singur, urmând să se întâlnească apoi.
”M-am gândit să rămână în Liban soţia cu copiii. I-am propus să rămână acolo, în Liban, şi să fugă după aceea, dar a spus nu - ori murim cu toţii, ori trăim cu toţii”, afirmă Mohamed Aboaisa.
Acum, femeia spune că nu ar mai repeta experienţa trăită pe drum: ”Drumul a fost o nebunie, nu aş mai repeta experienţa. La început el a spus: mergi cu mine sau nu, pe urmă m-am decis să merg cu el”.
Recunoaşte că îi este dor de casă, dar nu s-ar mai întoarce în condiţiile în care este război.
Au şi o umbră de regret, faptul că mama bărbatului a rămas acasă, în ţara natală, Liban.
Ei mai spun că au stat în Grecia mai bine de o lună, apoi au ajuns în România, unde au fost primiţi bine atât de reprezentanţii centrului de cazare din Galaţi, cât şi de oamenii din oraş.
”În Grecia am stat o lună şi jumătate, am auzit ce este rău despre România, dar când am ajuns aici realitatea a fost cu totul altceva. Am auzit de la oameni că este o ţară săracă, apoi că centrul este vai de capul lui, că nu ai ce să mănânci...iar copiii sunt vai de capul lor. La Galaţi s-a schimbat la 180 de grade. Nu mă aşteptam, este foarte bine. Sunt oameni buni aici. Suntem trataţi foarte bine. De opt zile suntem aici, dar nu am suferit de foame. Am fost şi afară cu soţia, ne-au primit foarte bine şi oamenii pe stradă. Nu am ieşit prea mult pentru că e frig afară”, a afirmat bărbatul.
”Oamenii de aici din oraş au reacţionat bine, un pic ciudat având eu capul acoperit. În supermarket le-a dat copiilor cineva câte un fruct. Au primit şi bani. Îmi este greu în centru pentru că sunt singura femeie”, spune şi femeia.
Cei doi soţi spun că nu i-ar deranja să rămână în Galaţi.
Bărbatul susţine că este dispus să lucreze ca bucătar într-un restaurant, pentru a-şi întreţine familia, în timp ce soţia sa doreşte să urmeze cursuri de cosmetică pentru a lucra într-un salon, iar pe copii să-i dea la şcoală.
”Vreau să cunosc toată România. Să o cunosc foarte bine. Deocamdată nici vremea nu ne ajută. Vrem deocamdată să învăţăm limba română. Să îmi pot întreţine familia şi dacă am posibilitatea să o aduc şi pe mama aici, să fim toţi împreună. Vom putea trăi aici, dacă vom avea posibilităţi”, a adăugat bărbatul.
Centrul Regional pentru Solicitanţii de Azil din Galaţi, care funcţionează din anul 2004, se află în cartierul Micro 21, în apropierea unor blocuri de locuinţe.
Localnicii spun că sunt obişnuiţi cu prezenţa cetăţenilor străini, în condiţiile în care aceştia ies din centru pentru a merge la cumpărături, la bibliotecă sau la plimbare. Azilanţii au dreptul să părăsească centrul în baza unui document provizoriu de identitate.
”Plecarea din centru se face în baza documentului temporar de identitate care îi dă voie să circule pe teritoriul României. La plecarea din centru îşi ridică acel document de la ofiţerul de serviciu, merge în oraş, îşi procură hrana sau desfăşoară alte activităţi, merg şi la bibliotecă, după care vin şi predau acel document. Aşa noi ştim, avem controlul lor, ştim dacă sunt sau nu în centru. Când vor să părăsească municipiul Galaţi înaintează o cerere, o învoire, se analizează de comanda centrului şi i se aprobă sau nu”, spune directorul Centrul Regional pentru Refugiaţi şi Solicitanţii de Azil din Galaţi.
La intrarea în centru este o poartă din fier, nu prea înaltă, cu plasă din sârmă deasupra, astfel încât se pot vedea destul bine corpul de clădire administrativ, aleea interioară principală şi terenul de sport.
”Centrul este o structură a Inspectoratului General pentru Imigrări şi ca obiect de activitate avem procesarea cererilor de azil, acordarea unei forme de protecţie sau nu şi integrarea acestora în societate. Cerea de azil se depune la centru, după care fiecare solicitant de azil este amprentat, i se face o imagine facială şi i se eliberează un document temporar de identitate. Toate datele sunt stocate într-o bază de date europeană. După această activitate, se merge la cabinetul medical, acolo i se face vizita medicală primară, după care solicitantul de azil merge şi se cazează în corpul de clădire pe care îl avem”, declară comisarul şef Dorinel Geru, directorul centrului.
Potrivit acestuia, din momentul depunerii cererii de azil, în termen de 30 de zile, un ofiţer de decizie poate acorda sau nu o formă de protecţie solicitantului. Astfel, se emite o hotărâre, iar solicitantul, în cazul în care decizia este negativă, are dreptul să o conteste în instanţă. În cazul unei decizii favorabile, solicitantului de azil i se acordă un CNP, care îi dă dreptul să se angajeze şi să-şi completeze veniturile.
Solicitanţii de azil primesc doar 16 lei pe zi, bani cu care trebuie să-şi cumpere inclusiv mâncare. În aceste condiţii, ei sunt ajutaţi cu alimente sau medicamente de diferite ONG-uri sau parohii.
Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Galaţi are o capacitate de 250 de locuri, care se poate suplimenta, într-o primă etapă, cu aproximativ 50 de locuri.
În acest centru sunt cazaţi în prezent 21 de solicitanţi de azil din ţări arabe, printre care şi primii 15 refugiaţi repartizaţi României în cadrul mecanismului de relocare intra-UE, ei fiind transferaţi din Grecia. Aceştia sunt cazaţi într-un corp de clădire care seamănă cu un cămin şcolar sau studenţesc, cu holuri lungi care au de o parte şi de alta camere, bucătării utilate, băi şi grupuri sanitare. La etaj, există inclusiv o cameră de rugăciune, o sală dotată cu calculatoare şi acces la internet şi un loc de joacă pentru copii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
