“Dacă aţi venit să donaţi, vă rog să completaţi formularul acesta şi să luaţi un număr de ordine”, este mesajul de întâmpinare al portarului de la Centrul de Transfuzie Sanguină de pe strada Doctor Constantin Caracaş, de lângă Spitalul Filantropia. Omul tocmai a adus un nou teanc de coli A4 şi nu ai cum să nu întrebi cât durează de vreme ce pe bonul din mâna ta e scris numărul 475.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ceasul arată abia 9 fără un sfert. Ei, cât poate să dureze, doar nu o veşnicie. “Cam două ore şi jumătate, poate trei, depinde”. Îmbucurător răspuns, dar parcă nu prea îţi vine a crede şi mai ceri o părere unei  asistente grăbite. "O oră şi jumătate" sună deja mult mai bine.

Sala de aşteptare e plină, toate scaunele sunt ocupate, oamenii aşteaptă, cu ochii la cifrele care se succed pe panourile electronice, să le vină rândul. Alţii stau afară, îşi omoară timpul la o ţigară. Un bătrân din zonă îşi plimbă doi câini de talie mică pe trotuarul de vizavi şi spune că de o săpătămână e mai aglomerat. “De când cu anunţul făcut de Firea că dă 150 de lei supliment pentru donatori să fie coadă aşa mare. Înainte nu era nici dracu pe aici. Şi poate au mai auzit oamenii pe la televizor că e criză de sânge în spitale, s-au mobilizat”, spune bătrânul tras de cele două fiare care păreau nerăbdătoare să ajungă undeva.

O femeie între două vârste şi un bărbat se alătură unui grup de alte trei persoane din faţa centrului şi spune amuzată: “Eu am donat, eu pot, dar el nu poate, a leşinat. Eh, se mai întâmplă”. Femeia cu un pansament lipit pe braţ, pe care îl ţine astfel încât să fie cât mai vizibil, are un aer de eroină. Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre “leşinatul” de lângă ea, care preferă să ţină privirea în pământ.

“Fetele #din Basarabia sunt o Bucurie”, scrie pe pieptul unei fete, venită să doneze împreună cu o colegă, şi nimic nu pare să o contrazică. Le întreb de ce au venit: “Am venit să ajutăm, sunt oameni în suferinţă care au nevoie de sânge. Am aflat de pe internet că e o criză de sânge şi am venit. Eu cred însă că peste tot în lume sunt perioade de criză, nu numai în România”.

Formularul e complicat în sensul că ai de completat 10 puncte, fiecare dintre ele cu mai multe întrebări, de la bolile pe care ai fi putut să le ai şi până la găurile de piercing sau perioada de detenţie.

Îmi atrage atenţia o familie de tineri venită cu copilul de 5-6 ani. Fetiţa pare acomodată cu zona, este atentă la tot şi îi spune tatălui că trebuie să semneze formularul, pe care, deşi nu l-am văzut, intuiesc răspunsul de la întrebarea “În ultimele 12 luni aţi avut contact sexual cu parteneri multipli?”. Ambii părinţi sunt donatori frecvenţi, mama fiind cea care dă şi sfaturi începătorilor. “Eu cred că propunerea primăriţei e bună, să se dea mai mulţi bani, poate îi mai stimulează pe oameni să vină”, spune femeia care donează o dată la 3-4 luni.

În sala de aşteptare cu aer condiţionat s-a ajuns pe la 390, mai e timp de palavre.

Alături, doi muncitori trag cu glume din toate direcţiile către un al treilea coleg care pare uşor înspăimântat de ceea ce urmează să i se întâmple: “Hai că la ieşire ne aşteaptă un dozator de bere să ne revenim”. Îi întreb de ce au venit, că nu par a fi donatori obişnuiţi.

“Am venit umanitar domnule, am venit să ajutăm oamenii la nevoie. Noi suntem angajaţi la RADET, dar nu ne-a obligat nimeni să venim. Am fost înştiinţaţi că e nevoie de sânge şi cine vrea să vină să doneze, atât. Nu vrem nici măcar liber, când plecăm de aici ne ducem la muncă”, spune unul dintre oamenii în salopetă. Despre intenţia primarului Gabriela Firea nu au auzit: “N-am auzit, dar ar fi bine dacă s-ar da mai mulţi bani, ar fi un lucru frumos. Dar v-am zis, noi am venit să ajutăm, nu vrem nici biletele RATB”.

Portarul instituţiei e dispus să vorbească, e un om volubil şi plin de viaţă, pare că vrea să scape de automatismul de a împărţi formulare: “De săptămâna trecută s-a aglomerat, de miercuri parcă, de când s-a făcut apelul. Înainte erau cam 150 de donatori pe zi, acum sunt şi 500. Dar din ei, dacă rămân 400, ştiţi cum e, nu toţi sunt eligibili. A văzut lumea la televizor reportaje şi vin mai mulţi. Dar mulţi vin şi pentru bonuri, mai ales după ce a promis Firea. Păi a venit o doamnă ieri şi când a auzit că sunt şapte bonuri şi nu 150 de lei cât a auzit ea la televizor s-a întors şi a plecat. Ce să faci, sunt mulţi aşa, deşi am înţeles că suntem cam singura ţară din Europa care dă avantaje donatorilor”.

După mai bine de o oră, unul dintre ecrane arată cifra roşie 475. De prima coadă am scăpat şi lucrurile păreau a curge spre bine. Cu un carnet de donator în mână şi o fişă medicală nouă, mă îndrept spre alte două cabinete, tot la parter, unde, după alte 10 minute de aşteptare, sunt întrebat dacă am avut anumite boli şi mi se ia temperatura corpului cu un aparat plasat rapid în frunte. După care “Urcaţi pe scări în stânga, la cabinetul 4”. Uau, la etaj căldura îşi face simţită prezenţa, aer condiţionat ioc. Alte cinci minute la uşă, intru, repede o tensiune, “e bună, sunteţi în grafic, mergeţi la cabinetul trei alături şi reveniţi la mine”. La cabinetul 3 e coadă de vreo 15 persoane, dar merge repede, înăuntru sunt trei doamne în halat, care stabilesc cu o rapiditate uluitoare grupa sanguină şi RH-ul. O mică incizie în degetul mijlociu al mâinii drepte, strânge, şterge, strânge din nou, şterge cu un plic pe care îl împătureşte şi îl sigilează, strânge iarăşi şi pune câte un strop peste cele trei picături de soluţii de culori diferite şi amestecă cu un beţişor. “Aveţi AB4 cu RH negativ”, vine răspunsul în timp ce e completată fişa de donator şi sunt trimis din nou în cabinetul numărul 4 cu mobilier din secolul trecut, unde bănuiam greşit că ar urma să mi se recolteze cei 500 de ml de sânge.

 

Doamna doctor dă sfaturi unui tânăr băutor de bere: “V-aţi mai îngrăşat parcă de ultima oară . V-am spus trebuie să mâncaţi cât mai puţin de cât mai multe ori pe zi. Asta e soluţia să scăpaţi de burtă. Ah, şi fără bere, fără bere seara”. Se întoarce apoi către o tânără emotivă căreia îi crescuse pulsul şi nu primea girul pentru recoltare: “Respiraţi şi ţineţi aerul, apoi îi daţi drumul, e manevra Valsalva, o să vă ajute. Îmi pare rău, dacă nu aveţi pulsul sub 100 nu avem cum să recoltăm”. Mă vede că scriu în agendă, pentru că memoria mi-e scurtă. “Sunteţi medic? Ce scrieţi?”, mă interoghează. “Nu, sunt ziarist (sau “jurnalist” cu ! după cum scrisese doamna de la registratură pe fişa mea) şi vreau să scriu ceva”, zic. “Ah, şi pe mine m-aţi prins aşa agitată... Să ştiţi că oamenii nu înţeleg, cred că noi stăm degeaba şi doar ei se grăbesc, dar sunt proceduri care trebuie respectate. În ultima vreme sunt 4-500 şi se stă mai mult pentru recoltare. A, aveţi AB4 negativ. Aţi mai donat? De ce nu?”, mă chestionează doctorul, întrebare la care ridic tâmp din umeri. “Dacă vă spun că având această grupă cu RH negativ aţi salva de fiecare dată când donaţi 3-4 copii bolnavi de leucemie, veniţi?”, continuă omul în halat. Pffff, simt cum tot părul mi se ridică brusc, deloc conştient de pilozitatea din jurul coloanei vertebrale, şi sunt capabil să mai îngaim un “vin” spăşit. Îmi spune să mai urc un etaj cu fişa la secretariat, apoi să aştept pentru recoltare, dar e obligată să repete pentru că nu-mi revenisem din şocul vorbelor ei.

La etajul doi e şi mai cald şi mai multă lume parcă, toţi oamenii buluciţi în jurul celor două cabinete de recoltare pentru a-şi auzi numele strigat. Lume pestriţă, oameni veniţi de departe cu bagaje. “Mie nu mi-e frică, lui îi e frică”, îi spune o tânără de la ţară femeii cu experienţă în domeniu, venită cu copilul la clinică, şi arată spre bărbatul său, un tip de statură mică dar care se face remarcat printr-un abdomen foarte proeminent. “Da, mie mi-e frică doamnă, n-am mai făcut o injecţie de 20 de ani. Dar mă doare? Dumneata ai mai făcut? Ce simţi?”, curg întrebările băutorului de bere. Soţia lui are alte frici: “Mie nu mi-e frică de asta. Mi-e frică să nu o lase pe sor-mea să moară la spital. Că are leucemie şi are nevoie de sânge, de asta am venit, are nevoie de trombocite din alea, sau cum le zice. Dar nu ne nimerim la grupă. Am venit dimineaţă şi mi-a zis un om că donează pentru ea, a semnat acolo jos, şi după a mai venit o femeie, dar nu ştiu dacă o fi de ajuns”, povesteşte femeia necazul ei.  

Cine a spus că bărbaţii sunt mai fricoşi decât femeile se pare că nu s-a înşelat prea mult pentru că doi paşi mai încolo aud un dialog între un el pe la 50 de ani şi o ea ceva mai tânără: “M-a crestat scorpia aia din mijloc, aia bătrână, de m-au găsit dracii. Ia, uite! Nici acu’ nu s-a închis, dar îţi zic, a luat lama aia şi mi-a tăiat degetul nu alta”. “Eh, lasă dragă că nu mori”. Replică ce mi-a declanşat un râs isteric care m-a obligat să mă îndepărtez brusc, fiind cât pe ce să ratez intrarea în sala de recoltare când mi s-a strigat numele. Am fost un norocos, am stat doar vreo 30 de minute să aştept. La ieşire aveam să aflu că donatorii sunt chemaţi în sală în funcţie de grupa sanguină care lipseşte mai abitir.

Oamenii par să te cunoască de o viaţă, sunt amabili şi grijulii, vorbesc cu toţi donatorii, nu reuşeşti să desluşeşti dacă vreo întrebare îţi este adresată ţie sau celorlalţi patru aflaţi pe scaunele care te obligă să stai într-o poziţie incomodă şi nefirească, cu gâtul în sus şi spatele încovoiat. “Aglomeraţia e datorată apelurilor făcute în ultima perioadă. Dar să ştiţi că tot nu e sânge suficient. Săptămâna trecută aveam 90 de donatori pe zi, vă daţi seama. Şi acum sunt 400 sau 500, iar noi tot atâţia suntem şi vedeţi cum lucrăm, nu stăm o clipă. Dar peste o săptămână va reveni situaţia la normal”, spune un “recoltator”. Şi adevărul este că nimeni nu stă. Oamenii mai că aleargă prin cabinet, strâng garouri, înţeapă, altul vine şi verifică punga, altul întreabă dacă te simţi bine.

“A, avem un AB4 negativ”, aud pe neaşteptate şi mă simt din nou luat în vizor. “Dacă l-am prins nu-i mai dăm drumul, pregăteşte două pungi pentru domnul şi două eprubete mari”, se aude din colţul opus o glumă pe care nu o înţeleg deşi încerc un zâmbet stingher. Arş, ce ustură acul ăla! Tânărul asistent observă grimasa de pe faţa mea şi îmi spune că trece în câteva secunde, şi aşa e. “Staţi liniştit, recoltăm normal. Dar să ştiţi că suntem o grupă rară, unu la sută dintre noi avem grupa asta cu RH negativ. Şi eu am, am fost donatoare 15 ani, dar acum sunt operată şi nu mai pot, sunt la casat cum se zice, şi îmi pare rău. De ce nu aţi mai venit până acum? Să ştiţi că e foarte important şi pentru dumneavoastră, scade riscul de infarct, de accident vascular cerebral. Măcar o dată la 3-4 luni să veniţi”, sunt mustrat fără milă. Dar cele 5-6-7 minute, până se umple punga, se scurg repede şi sunt salvat.

Ultima coadă este la ghişeul unde statul împarte beneficiile donatorilor: 7 bonuri de masă, reducere la jumătate pentru transportul în comun şi o zi liberă de la serviciu. Aici, oamenii nu mai au răbdare. Un loc la coadă ţinut pentru o cunoştinţă căreia i s-a recoltat mai târziu poate declanşa Jihadul: “Doamnă, dar chiar ne credeţi proşti? Adică noi stăm de proşti aici la coadă? Păi cum să fiţi mai în faţă dacă v-a recoltat după mine? Adică timpul dumneavoastră este mai important decât al nostru, al celorlalţi?”. Spiritele se încing mai mult decât aerul care stă să fiarbă. Dar motivul agitaţiei se schimbă brusc – o femeie leşină, cade din picioare la propriu şi lumea se îngrămădeşte să vadă, să vadă, să vadă. E chemat un asistent, care vine în fugă. Femeia e întinsă pe bancă, cu picioarele în sus, o asistentă mai în vârstă îi cârpeşte două perechi de palme care o trezesc şi o fac să zâmbească. Îşi revine repede. Asistentul cere oamenilor să facă un pic de loc pentru a nu-i lua tot aerul femeii, apoi o ia în braţe şi exclamă “Mamă ce uşoară e, pot să o trec pragul”. Replică ce-l face pe un hâtru pleşuv să râdă în gura mare “Ha, ha, ha, te-ai fericit azi”.

La ieşire portarul mă recunoaşte şi mă întreabă cât am am stat, uitându-se la ceas. “Eh, v-am zis eu, cam două ore jumate, am avut dreptate. Dar să ştiţi că de săptămâna viitoare nu cred că o sa mai fie aşa agitaţie. Ce să facem, aşa suntem noi”.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.