Reţele Electrice România a început lucrările de modernizare a infrastructurii de distribuţie din zona Gărâna-Văliug-Trei Ape

Reţele Electrice România a început lucrările de modernizare a infrastructurii de distribuţie din zona Gărâna-Văliug-Trei Ape

Reţele Electrice România, parte din grupul PPC, a început lucrările de modernizare a infrastructurii de distribuţie a energiei electrice din zona Gărâna-Văliug-Trei Ape din judeţul Caraş-Severin, pentru a îmbunătăţi calitatea serviciilor pentru un număr aproximativ de 650 clienţi existenţi şi a asigura o capacitate sporită a reţelei de a alimenta consumurile viitoare.

Reţelele electrice vizate deservesc clienţii din Brebu Nou, Gărâna şi zona de Agrement Lac Trei Ape. Valoarea totală a proiectului de modernizare este de 57,6 milioane de lei (TVA inclus), finanţarea fiind parţial asigurată  prin Fondul pentru Modernizare, printr-un grant în valoare maximă de 37,8 milioane de lei. Durata estimată a lucrărilor este de 31 de luni.

Proiectul de modernizare vizează aproximativ 23 de km existenţi de linii aeriene şi subterane de medie tensiune (6 kV şi 20 kV). De asemenea, vor fi dezvoltate două linii noi de medie tensiune a câte 17,8 km, respectiv 9,2 km. Linia electrică aeriană Brebu Nou – Gărâna va fi trecută de la nivelul de tensiune de 6 kV la 20 kV, pentru a asigura o capacitate de distribuţie sporită, şi va fi buclată cu liniile de 20 kV Văliug şi Slatina Timiş, pentru a spori siguranţa în alimentare. Prin intermediul acestui proiect se va realiza şi o buclă de rezervă care va asigura continuitatea alimentării cu energie electrică pentru clienţii Muntelui Semenic, o zonă importantă de interes turistic.  

În plus, vor fi modernizate 13 posturi de transformare existente şi va fi adăugat un nou post de transformare în anvelopă de beton în zona de agrement Lacul Trei Ape.

Echipamentele de reţea vor fi introduse în sistemul de telecontrol, care asigură monitorizarea şi operarea reţelei de la distanţă şi efectuarea de manevre rapide fără deplasarea echipelor în teren. De aceea vor fi instalate circuite de fibră optică, pentru a prelua traficul de date dintre sistemele de telecontrol, senzori şi echipamente inteligente montate în reţeaua de distribuţie.

Creşterea rezilienţei şi fiabilităţii reţelei electrice ţine cont de specificul geografic al judeţului Caraş-Severin, acolo unde relieful este muntos pe circa 65% din suprafaţă, ceea ce implică o expunere mai ridicată a elementelor reţelei electrice la fenomene meteorologice severe.

Compania Reţele Electrice România operează reţele cu o lungime totală de circa 136.000 de kilometri în trei zone importante ale ţării: Muntenia (inclusiv Bucureşti), Banat şi Dobrogea, acoperind o treime din piaţa locală de distribuţie, şi dezvoltă un program de investiţii pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor, siguranţa şi performanţa reţelelor şi implementarea locală a standardelor de mediu ale grupului PPC. Infrastructura operată de către Reţele Electrice România numără 293 de staţii de transformare şi peste 26.000 de posturi de transformare.

viewscnt
Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.
Recomandările editorilor
Ultima oră