Administraţia Fondului pentru Mediu anunţă bugetele pentru 2026: Investiţii majore în infrastructura locală, energie verde şi economie circulară

Administraţia Fondului pentru Mediu anunţă bugetele pentru 2026: Investiţii majore în infrastructura locală, energie verde şi economie circulară

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) anunţă că va deschide în perioada următoare sesiuni noi de finanţare pentru mai multe programe cu alocări financiare importante, după ce Guvernul i-a aprobat bugetul pentru acest an. Cele mai mari sume sunt alocate pentru investiţii esenţiale în infrastructura publică şi tranziţia verde (1,5 miliarde de lei) destinată extinderii şi modernizării sistemelor de apă şi canalizare, în vederea creşterii accesului populaţiei la servicii publice moderne şi eficiente, informează Ministerul Mediului.

În paralel, Programul Rabla pentru persoane fizice beneficiază de un buget de 300 de milioane de lei, destinat susţinerii înnoirii parcului auto naţional prin achiziţia de vehicule mai eficiente şi mai puţin poluante, inclusiv electrice şi hibride.
Printre principalele noutăţi ale bugetului AFM pentru 2026 se află lansarea programului dedicat bateriilor pentru prosumatori şi stocării energiei, finanţat cu 400 de milioane de lei. Investiţia urmăreşte integrarea eficientă a energiei regenerabile în sistemul energetic naţional şi dezvoltarea unei infrastructuri energetice moderne şi reziliente. 
Tot în categoria programelor noi intră şi programul pentru împăduriri, cu o alocare de 250 de milioane de lei, destinat reconversiei terenurilor degradate, extinderii suprafeţelor împădurite şi reducerii riscului de deşertificare.
În acelaşi timp, pentru modernizarea sistemelor de iluminat public stradal eficient energetic sunt alocate 700 de milioane de lei, investiţiile urmând să contribuie la reducerea consumului de energie, a costurilor administraţiilor locale şi a emisiilor de gaze cu efect de seră. 
De asemenea, AFM va susţine cofinanţarea proiectelor realizate prin Programul LIFE, pentru care este prevăzut un buget de 10 milioane de lei.
Proiecte preluate din PNRR
Referitor la proiectele preluate din PNRR şi continuate prin AFM, finanţările vizează în principal dezvoltarea infrastructurii necesare economiei circulare şi gestionării moderne a deşeurilor, se arată în comunicatul transmis de Ministerul Mediului.
Astfel, pentru insulele ecologice digitalizate sunt alocate 160 de milioane de lei, pentru centrele de colectare cu aport voluntar 177,5 milioane de lei, iar pentru centrele integrate de colectare separată destinate aglomerărilor urbane 98 de milioane de lei. 
În domeniul gestionării deşeurilor agricole continuă şi investiţiile pentru infrastructura de gestionare a gunoiului de grajd, pentru care sunt prevăzute 183 de milioane de lei.
Bugetul aferent Fondului pentru Mediu prevede credite de angajament de 4 miliarde de lei şi credite bugetare de 2,4 miliarde de lei, iar pentru schema GES sunt prevăzute credite de angajament de 3,1 miliarde de lei şi credite bugetare de 3,6 miliarde de lei, precizează oficialii de la Mediu.
Buget aprobat
Guvernul a aprobat, joi, bugetul AFM pentru 2026, care este axat pe investiţii majore în infrastructura locală, energie verde şi economie circulară
 
Bugetul este construit pe trei direcţii majore: continuarea programelor deja aflate în derulare, susţinerea investiţiilor preluate din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi lansarea unor noi programe strategice dedicate tranziţiei verzi, infrastructurii energetice şi dezvoltării durabile, se arată în comunicat.
Bugetul AFM pentru anul 2026 susţine investiţii directe în comunităţi, în infrastructura publică şi în modernizarea serviciilor esenţiale, prin finanţări pentru apă şi canalizare, iluminat public eficient energetic, energie regenerabilă, stocare de energie, împăduriri, colectare separată, reciclare şi mobilitate mai puţin poluantă. 
„Bugetul AFM pentru 2026 trebuie să însemne mai mult decât apeluri şi anunţuri publice. Oamenii au nevoie să vadă proiecte finalizate şi investiţii care schimbă concret viaţa comunităţilor: reţele de apă şi canalizare, iluminat public modern, centre de colectare şi reciclare, terenuri împădurite, infrastructură energetică modernă şi soluţii eficiente pentru reducerea poluării. Investiţiile în reţelele de apă şi canalizare nu înseamnă doar infrastructură, ci condiţii de viaţă decente, sănătate publică şi şanse reale de dezvoltare pentru comunităţile din România. Este una dintre cele mai importante priorităţi de investiţii pentru următorii ani. Continuăm, de asemenea, programele care funcţionează, ducem mai departe investiţiile preluate din PNRR şi deschidem programe noi acolo unde România are nevoie urgentă de modernizare şi rezilienţă”, a declarat ministra interimară a mediului, apelor şi pădurilor, Diana Buzoianu.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră