ADMIN JUSTICE FORUM, eveniment care va avea loc în perioada 3-4 iunie 2026, la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, aduce alături specialişti români şi internaţionali în contencios administrativ care vor analiza relaţia dintre stat şi cetăţean, precum şi controlul jurisdicţional al actului administrativ. În cadrul discuţiilor vor fi abordate inclusiv efectele noilor reglementări asupra unor domenii strategice precum energia, telecomunicaţiile, transporturile şi sectorul financiar-bancar.
Conferinţa va reuni profesori de drept administrativ, judecători, avocaţi şi reprezentanţi ai mediului economic, într-un context dedicat dezbaterilor privind evoluţia dreptului administrativ şi impactul noilor reglementări asupra administraţiei publice şi a mediului de afaceri.
Legal Marketing este Partener Strategic al acestui eveniment.
Potrivit organizatorilor, lucrările conferinţei vor urma o procedură de evaluare academică, iar studiile selectate vor fi publicate în reviste de specialitate recunoscute internaţional.
Deschiderea oficială a evenimentului va fi realizată de decanul Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti, alături de coordonatorii ştiinţifici ai conferinţei, conf. univ. dr. Alexandru Ciobanu şi conf. univ. dr. Bogdan Dima.
Speakerii primei zile a conferinţei vor fi prof. dr. Ingo Kraft – judecător la Curtea Administrativă Federală din Germania, Jean Luc Matt – consilier de stat, Conseil d’Etat, judecătoarea Diana Tămâgă şi preşedinta Secţiei de contencios administrativ şi fiscal de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Iuliana Scântei, membru din partea României în Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia), prof. dr. Ion Gâlea, judecător la Tribunalul Uniunii Europene şi prof. dr. Crina Baltag, arbitru internaţional şi profesor de Arbitraj Internaţional şi Soluţionare a diferendelor la Queen Mary University of London.
Cea de-a doua zi a evenimentului îi va avea ca invitaţi pe conf. univ. dr. Constantin Mâţă, de la Facultatea de Drept a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, prof. univ. dr. Dana Tofan, de la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, prof. univ. dr. Verginia Vedinaş, de la aceeaşi facultate, judecătorii Alin Bodnar şi Stela Stoicescu, de la Tribunalul Bucureşti, Cristina Feurdean, lect. univ. dr. la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, prof. univ. dr. Ovidiu Podaru, de la Facultatea de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai, conf. univ. dr. Cristian Clipa, de la Facultatea de Drept a Universităţii de Vest din Timişoara, conf. univ. dr. Bogdan Dima, de la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, judecătoarea Paraschiva Nina Gogescu, de la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, avocata Alina Dumitraşcu, Head of Legal and Corporate Affairs la PPC România, precum şi Ionuţ Militaru, judecător la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.



























