Aprtoximativ o sută de persoane protestează miercuri seară în faţa Parlamentului, în timp ce în Camerei Deputaţilor se dezbate legea 303/2004 privind statutul magistraţilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Manifestanţii adunaţi în Parcul Izvor, în faţa Parlamentului, huiduie, suflă în vuvuzele şi strigă lozinci împotriva Guvernului: "Hoţii", "Justiţie, nu corupţie" şi "Dragnea la puşcărie".

Protestul a fost iniţiat pe Facebook.

"Hai în stradă! Apărăm democraţia! În acest moment, legile Justiţiei sunt votate în plen. Dezbaterea a fost boicotată şi procedurile nu sunt respectate. Suntem în situaţia în care o gaşcă de infractori vor să treacă pe repede înainte legalizarea furtului. Ne vedem la Parlament!”, au scris organizatorii protestului pe pagina de Facebook a evenimentului.

Şedinţa Camerei Deputaţilor în care se dezbate legea 303/2004 privind statutul magistraţilor a fost întreruptă, pentru scurt timp, după ce deputaţii USR, revoltaţi de faptul că preşedintele de şedinţă nu le permite să îşi susţină amendamentele, s-au ridicat din bănci şi au mers în faţa Camerei purtând pancarte pe care scrie ”Hoţii”. De asemenea, liberalii au părăsit sala de plen.

Deputatul USR Cosette Chichirău a filmat, miercuri, din plenul Camerei, în timpul scandalului pe legile justiţiei şi a transmis live pe Facebook. La un moment dat, ea are un schimb dur de replici cu senatorul PSD Şerban Nicolae, care se afla în prima bancă în plenul Camerei Deputaţilor, ajungându-se la replici precum ”Hoţ”/”Nesimţită”; ”Am poză că sunteţi şofer”/ ”Am poză în care faceţi sex anal”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.