Mai mulţi angajaţi de la societatea ieşeană Fortus protestează luni după-amiază în faţa Prefecturii Iaşi, nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile restante, oamenii anunţând că sunt decişi să intre în greva foamei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Un grup format din 12 angajaţi ai societăţii ieşene Fortus, unitate aflată în reorganizare judiciară, a venit luni după-amiază în faţa Prefecturii judeţului, unde protestează pe motiv că nu şi-au încasat lefurile restante de câţiva ani.

Oamenii au afişe pe care scrie "Greva foamei” şi spun că sunt decişi să apeleze la această formă de protest, întrucât până acum instituţiile statului nu i-au luat în seamă.

Potrivit angajaţilor de la Fortus Iaşi, aproximativ 700 de foşti sau actuali salariaţi ai unităţii nu şi-au încasat la timp salariile.

"Suntem disperaţi, este ultima noastră variantă. De patru ani şi trei luni avem de luat bani. Ne-au terfelit, avem familii, copii, dar nu mai avem nici o şansă. Noi nu trăim, ci supravieţuim. PSD are în program justiţia socială, dar ce fac cu noi?”, a spus una dintre angajatele care protestează în faţa prefecturii din Iaşi.

Oamenii afirmă că de-a lungul timpului au depus memorii la diverse instituţii, au organizat proteste, iar la sediul societăţii au venit comisii guvernamentale, dar că situaţia nu a fost rezolvată.

„Am stat de vorbă cu miniştri, i-am pândit când au venit la Iaşi să ne spunem nemulţumirile, dar degeaba”, a spus un alt salariat al societăţii Fortus din Iaşi.

Societatea Fortus Iaşi, fostul Combinat de Utilaj Greu, înregistrează datorii de peste 470 milioane de lei, în timp ce numărul de angajaţi a scăzut constant, de la peste 10.000 în anul 1989, la aproximativ 200, în prezent.

Societatea se află în patrimoniul statului, iar de 10 ani este în insolvenţă judiciară. Mai mulţi creditori ai societăţii au cerut în ultimele săptămâni către Tribunalul Sindic intrarea în faliment a unităţii ieşene, pentru a-şi putea recupera datoriile.    

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.