Liderul mondial Jannik Sinner, care a profitat de abandonul lui Grigor Dimitrov (locul 21 mondial) pentru a ajunge în sferturile de finală de la Wimbledon, s-a accidentat la cot în debutul meciului şi va fi supus marţi unor examene medicale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

La 40-40 în primul game al meciului, pe serviciul lui Dimitrov, Sinner şi-a pierdut echilibrul şi a căzut pe mână şi apoi pe cot.

Unul dintre marii favoriţi alături de Carlos Alcaraz şi Novak Djokovic, italianului în vârstă de 23 de ani i s-a făcut un masaj deasupra cotului drept în timpul meciului. 

Vizibil afectat pe tot parcursul meciului, Sinner nu a mai putut servi la fel de puternic ca de obicei şi a încercat să îşi uşureze durerea ţinând racheta cu mâna stângă. Condus cu 6-3, 7-5, el a beneficiat totuşi de abandonul lui Grigor Dimitrov, accidentat la pectoralul drept, la sfârşitul celui de-al patrulea game al setului al treilea.

Căzătura "a avut loc foarte devreme în meci şi a fost destul de nefericită. Nu a părut o căzătură gravă, dar am simţit totuşi destul de multă durere, în special pe serviciu şi pe forehand. Vom vedea ce se va întâmpla mâine", a declarat triplul câştigător de Grand Slam, care urmează să fie supus, marţi, unui RMN.

Numărul 1 mondial îl va înfrunta, miercuri, pe americanul Ben Shelton în sferturile de finală.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.